Portul Constanţa şi Portul Rotterdam, planuri comune de colaborare

Astăzi, 3 aprilie 2013, la sediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA, reprezentanţii Port of Rotterdam International, directorul general Roger Clasquin şi managerul de proiecte Ronald Voogn, au avut o întâlnire cu directorul general al companiei, prof. dr. ing. Lucian Băluţ.
Discuţiile s-au axat pe temele memorandumului de înţelegere încheiat între Portul Constanţa şi Portul Rotterdam, pe identificarea căilor de dezvoltare comună în domeniul transportului naval, al proiectelor de investiţii în infrastrucura portuară şi pe schimbul de experienţă la nivel managerial.
Directorul general Roger Clasquin a declarat că Portul Rotterdam şi Portul Constanţa colaborează de peste 3 ani. „Noi vedem cele două porturi ca porturi complementare, nu concurente. Portul Rotterdam dezvoltă o reţea globală de colaborare la nivel mondial, din Brazilia, în Asia şi Europa de Est, iar Constanţa are un rol important. Considerăm că relaţia de colaborare dintre Portul Constanţa şi Portul Rotterdam poate determina beneficii pentru ambele părţi, ţinând cont de potenţialul mare de creştere al Portului Constanţa şi expertiza noastră”.
Primul pas în această colaborare îl va reprezenta participarea directorului comercial al CN „APM” SA Constanţa, George Vişan, în Olanda, la o conferinţă care va reuni toate porturile cu care Portul Rotterdam are încheiate protocoale de colaborare. În acest cadru, Portul Constanţa se va putea prezenta potenţialilor investitori olandezi.
Directorul general al CN „APM” SA Constanţa, prof. dr. ing. Lucian Băluţ a declarat că discuţiile cu partenerii olandezi au fost foarte instructive, fiind un schimb bilateral de experienţă. „Eu văd întâlnirea de astăzi ca o continuare a vizitei de ieri, a delegaţiei conduse de primarul oraşului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, ca un prim pas important în colaborarea pe care ne-o dorim împreună cât mai puternică”,  a declarat prof. dr. ing. Lucian Băluţ.


DIRECTOR GENERAL,

Prof.Dr.Ing. Lucian BĂLUŢ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 901

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 663

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 977

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 514

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1675

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2123

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9442

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 566

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6701

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 534

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 535

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3787

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 621

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1061

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2696