Ziua Portului Constanta la Budapesta - 26.02.2009

COMUNICAT DE PRESĂ
Ziua Portului Constanţa la Budapesta – 26 februarie

 Potenţialul Portului Constanţa şi al transportului pe Dunăre între ţările central europene şi zona Mării Negre, Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat a fost subliniat, ieri, la Budapesta, în cadrul Zilei Portului Constanţa, eveniment ajuns la a treia ediţie în capitala Ungariei şi organizat de Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa.
 În prezenţa a 200 de reprezentanţi la nivel de management ai companiilor de transport ungare, ai Ambasadei României la Budapesta, a presei ungare, Portul Constanţa şi-a prezentat atuurile, investiţiile recente şi proiectele de viitor.
 În ultimii ani, traficul între România şi Ungaria a fost  în continuă dezvoltare: în 2008 tranzitul maritim a înregistrat 1.161.258 tone faţă de 971.440 tone în 2007, iar tranzitul fluvial a fost de 1.807.270 tone în 2008, faţă de 1.335.896 tone în 2007.
Anul trecut, ponderea mărfurilor tranzitate au reprezentat-o cerealele, minereurile de fier, echipamentele şi produsele metalice.
În 2008, prin port au fost operate 61,8 milioane tone, situând Constanţa între primele zece porturi europene din punct de vedere al volumului de marfă.
Directorul comercial al Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, Andreea Nistor, a subliniat însă faptul că potenţialul de dezvoltare a transportului pe Dunăre între Ungaria şi Portul Constanţa este în creştere.
“Ungaria poate utiliza Portul Constanţa ca o poartă comercială pentru traficul de mărfuri care are ca punct de plecare şi destinaţie ţările din Orientul Îndepărtat. Localizarea Portului Constanţa la intersecţia rutelor comerciale din Europa Centrală cu cele din Federaţia Rusă, Asia Centrală şi Transcaucaz este un atu important pentru partenerii noştri, creând, deasemenea, conexiuni excelente pentru utilizarea transportului intermodal. Portul Constanţa beneficiază de adâncimi mari, infrastructură şi servicii excelente, iar conexiunea cu Dunărea face ca Portul Constanţa să devină un centru important de distribuţie  atât pentru zona Mării Negre cât şi pentru Europa Centrală”, a declarat Andreea Nistor, directorul comercial al CN”APM”SA Constanţa.
Andreea Nistor a evidenţiat faptul că pe lângă facilităţile oferite de port, operatorii care aleg transportul mărfurilor pe Dunăre utizând Portul Constanţa către şi dinspre Orientul Îndepărtat au parte de costuri mai mici, ecluze mai puţine şi de un timp de tranzit mai redus.
 Spre exemplu, pe ruta Shanghai (China) – Koper (Slovenia), timpul de tranzit este de 33 de zile, în timp ce pe ruta Shanghai (China) – Constanţa, timpul de tranzit este, în medie, de 26 zile.
Pe ruta Busan (Coreea de Sud) – Koper (Slovenia), timpul de tranzit este de 35 de zile, iar pe ruta Busan – Constanţa, de 31 de zile.
 Strategia de transport a României este aliniată la cea a Uniunii Europene, încurajând şi sprijinind sistemul de transport pe ape interioare, acesta fiind mai ecologic.
“Pentru transportul unui container pe ruta Constanţa – Budapesta – Viena, cu autovehicule, emisiile de dioxid de carbon sunt de 933 kg, iar cu trenul de 567 kg, în timp ce pe Dunăre se produc 349 kg”, a declarat Andreea Nistor.
 Reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Monica Patrichi, a prezentat oamenilor de afaceri unguri strategia ministerului pentru perioada următoare. Astfel, până în 2013, priorităţile din domeniul transportului naval se axează pe modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii, asigurarea siguranţei traficului, concomitent cu consolidarea porturilor ca centre logistice intermodale. Acestea au scopul de realizare a unor servicii de transport mai sigure si mai prietenoase cu mediul înconjurător.
 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii sprijină investiţiile private în porturi, astfel investitorii în infrastructura portuară au beneficiat de scutire de tarife până la echivalentul recuperării investiţiei. Investiţiile astfel realizate au fost introduse în domeniul public al statului şi în concesiunea administratorului.
 Operatorii portuari privaţi care au investit în dezvoltarea capacităţilor de operare au beneficiat de amplasamente care să le permită conexiunile la utilităţi şi exploatarea în siguranţă. S-a constatat o orientare către investiţiile în terminale specializate şi platforme logisitce. Astfel, au fost construite noi terminale de cereal, de containere – existând şi în prezent numeroase solicitări de-a lungul Dunării, terminale petroliere, de bitum şi platforme care să permită importul şi exportul de autovehicule.


 “Interesul mare pentru acest eveniment reconfirmă rolul Portului Constanţa” a declarat Ambasadorul României la Budapesta, Ireny Comaroschi.
Cooperarea între România şi Ungaria s-a intensificat în ultimii ani, volumul schimburilor comerciale fiind în creştere cu 17% în primele 10 luni ale anului 2008, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Exporturile româneşti au crescut cu peste 11%, iar importurile cu circa 19%. Valoarea schimburilor comerciale între cele două ţări a totalizat în perioada analizată 5,1 miliarde euro.
“Potenţialul real dintre cele două ţări nu a fost atins, dar guvernele României şi Ungariei acţionează în acest sens. În acest context, Portul Constanţa poate fi principal partener şi actor, având capacitatea de a îmbunătăţi cooperarea dintre cele două ţări”, a spus Ambasadorul României la Budapesta.

 În cadrul evenimentului reprezentanţii companiilor româneşti care au însoţit delegaţia CN”APM”SA Constanţa au avut întâlniri de afaceri cu parteneri ungari, stabilind inportante contacte de business.
  
DIRECTOR GENERAL,
Ioan BĂLAN

Red./Edit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Personalități Constanța Emil Sassu, actorul devenit „fiu adoptiv” al scenei pontice

20 May 2024 426

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1069

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 774

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 394

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 314

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2105

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1889

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 698

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1051

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 695

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 722

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1146

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 1014

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 820

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 847