Infiintarea Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale 15.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ de la Administraţia Prezidenţială

Înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 14 ianuarie a.c., Decizia de înfiinţare a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România, care va funcţiona până la data de 31 octombrie 2009.

Scopul înfiinţării acestei Comisii este realizarea unor rapoarte de analiză a politicilor sociale, demografice, a situaţiei distribuirii şi redistribuirii resurselor către populaţia României în ansamblu, dar şi către anumite segmente sociale vulnerabile.

Principalele obiective ale rapoartelor sunt descrierea inechităţilor şi a riscurilor sociale majore actuale şi potenţiale la care este supusă populaţia României, descrierea segmentelor sociale cu risc ridicat de excluziune şi a cauzelor acestor situaţii, dar şi formularea de propuneri pentru reducerea riscurilor şi promovarea incluziunii sociale în contextul apartenenţei României la Uniunea Europeană şi al crizei economice mondiale.

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România este condusă de domnul prof.univ.dr Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi este alcătuită din experţi în politici sociale, asistenţă socială, demografie, statistică socială şi alte domenii conexe.

Din Comisia Prezidenţială fac parte: prof. univ. dr. Vasile Gheţău, director al Centrului de Demografie Vladimir Trebici, Academia Română; Manuela Stănculescu, cercetător ştiinţific principal gradul I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii; prof. univ. Dumitru Sandu, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti; Gelu Duminică, director executiv al Agenţiei pentru Dezvoltare Comunitară "Împreună"; prof. univ. dr. Gabriela Drăgan, cadru didactic la Academia de Studii Economice; Sorin Ioniţă, director executiv al Societăţii Academice Române; prof. univ. dr. Traian Rotaru, şef al Catedrei de Sociologie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca; prof. univ. dr. Livia Popescu, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca; conf. univ. dr. Ştefan Cojocaru, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Iaşi; Bogdan Voicu, cercetător ştiinţific principal gradul I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii; Monica Alexandru, director de cercetare IMAS; Simona Lupu, director general Gnosos Consult; conf. univ. dr. Adrian Nicolae Dan, prodecan la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti; dr. Filofteia Panduru, expert statistică socială la Institutul Naţional de Statistică; conf. univ. dr. Doru Buzducea, prodecan la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti; conf. univ. dr. Cosmina Rughiniş, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti; asist. univ. drd. Vlad Grigoraş, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti; dr. Lucian Pop, specialist Dezvoltare Socială la Reprezentanţa Băncii Mondiale în România; Raluca Contanu, doctorand Universitatea Bucureşti; Irina Elena Aldea, masterand Universitatea Bucureşti; asist. univ drd. Daniela Urse, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi asist. univ. drd. Florin Lazăr, cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.

Departamentul de Comunicare Publică


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 308

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 399

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 459

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 466

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 541

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 568

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 350

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 555

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 710

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 694

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 589

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 837

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 655