Comunicat APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la specia bovine pentru anul 2013, că s-au efectuat verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plății naționale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinței, conform reglementărilor în vigoare, precum și numărul de animale eligibile pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne. De asemenea, în adeverință se precizează că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinței, că Beneficiarul a atașat cererii toate documentele prevăzute de legislația în vigoare și că Beneficiarul îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic schema decuplată de producţie în sectorul carne la specia bovine în conformitate cu legislația în vigoare.
Menţionăm faptul că adeverinţele se eliberează numai pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne pentru dosarele complete care au verificarea administrativă finală şi „Confirmare procesare RNE – APIA”.
Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1412/2013, cuantumul de plată înscris în adeverinţă este de 300 de lei pe cap de animal.
Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare Bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.
 
Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, respectiv între 6% și 9 % inclusiv comisioanele aferente creditului de maximum 1%.
Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III - Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Național de Dezvolare Rurală 2007-2013.
 
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 348

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 407

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 459

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 471

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 547

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 569

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 352

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 711

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 695

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 660