Modificarea si completarea legii privind Codul Fiscal 16.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Referitor la Ordonanţa de Urgenţă nr.200 din 04 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :

Începând cu data de 01.01.2009, au fost aduse o serie de modificări asupra Codului fiscal, care vizează, în principal, deduceri fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, scutiri ale impozitului pe dividendele reinvestite şi pe veniturile sub formă de dobânzi şi aplicarea unei cote reduse de TVA, pentru livrarea de locuinţe.

O.U.G. nr. 200/2008 prevede că, de la 1 ianuarie 2009, la calculul profitului impozabil, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare se acordă anumite stimulente fiscale.

Acestea se referă la deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporţie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi, care se va calcula trimestrial sau anual şi aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.

Stimulentele fiscale se vor acorda în conditiile elaborării de către Ministerul Educatiei, Cercetării şi Tineretului, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în condiţiile îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.137/2007 şi de Regulamentul (CE) nr.800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art.87 şi 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare).

O.U.G. nr.200/2008 abrogă art.47 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se reglementa neimpozabilitatea veniturilor obţinute prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului.

O altă  prevedere a O.U.G. nr.200/2008  se referă  la veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la termen şi/sau instrumentele de economisire realizate începând cu data de 1 ianuarie 2009 inclusiv, care devin venituri neimpozabile.

Această măsură se va aplica şi persoanelor fizice rezidente în alte state decât cele ale Uniunii Europene.

Cota redusă de TVA, pentru livrările de locuinţe - se  aplică de la 15 decembrie 2008

Potrivit noilor reglementări din Codul Fiscal, introduse prin O.U.G. nr.200/2008,  asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, se aplică o cotă redusă de TVA, de 5%. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei.

Conform  O.U.G. 200/2008, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;

b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe.

Orice persoană necăsătorită sau familie va putea achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:

- în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achizitionat-o cu cota de 5%;

- în  cazul  familiilor,  soţul  sau  soţia  să  nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.

d)    livrarea  de  clădiri,  inclusiv  a  terenului  pe  care  sunt construite, către primării în vederea atribuirii  de  către  acestea  cu  chirie  subvenţionată  unor   persoane   sau  familii, a  căror  situaţie economică  nu  le  permite  accesul  la  o  locuinţă  în   proprietate   sau  închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

De asemenea, potrivit O.U.G. nr.200/2008, dividendele reinvestite începând cu 2009, în scopul păstrării şi creşterii de noi locuri de muncă pentru dezvoltarea activităţii persoanelor juridice române distribuitoare de dividende, conform obiectului de activitate al acestora înscris la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, sunt scutite de la plata impozitului pe dividende.

Sunt scutite de la plata impozitului pe dividende şi dividendele investite în capitalul social al altei persoane juridice române, în scopul creării de noi locuri de munca, pentru dezvoltarea activităţii acesteia.

Compartimentul de Presă

 

 

                                                                                                                                                           


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 285

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 486

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 540

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 827

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 848

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 683

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 755

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1026

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 538

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 898

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 485

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 427

Volei feminin CSM Constanța U17 a cucerit titlul de campioană a României! Lupta cu Dinamo pentru lauri s-a dus până în ultima zi

13 May 2024 505

Societate comercială angajează muncitori necalificați, serioși și punctuali

13 May 2024 296

Fotbalistele de la Farul Constanța au devenit campioanele României (FOTO+VIDEO)

12 May 2024 1176