Conflict de interese administrativ și penal, incompatibilitate și fals în declarații - trei primari

COMUNICAT
conflict de interese administrativ și penal, incompatibilitate și fals în declarații  -  trei primari

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul lui NEAGUE TITU (Primar al Comunei Bărăganu, Jud. Constanța). De asemenea, Agenția Națională de Integritate a constatat și existența stării de incompatibilitate și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în cazul lui BĂLAN VIOREL (Primar al Comunei Nicolae Bălcescu, Jud. Constanța) și a lui STAN VIOREL ADRIAN (Primar al Oraşului Techirghiol, Jud. Constanţa).

Starea de incompatibilitate și cea de conflict de interese au intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a încheierii unor acte administrative sau juridice prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soț sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, astfel:

1) NEAGUE TITU a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de Primar al Comunei Bărăganu, Jud. Constanța, a încheiat un contract de arendare între Primăria Comunei Bărăganu și S.C. La Titu Frumosu S.R.L. (societate în cadrul căreia soacra acestuia deține funcția de asociat și administrator). Astfel, NEAGUE TITU a încălcat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […] ”.

Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NEAGUE TITU a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de dispozițiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

2) BĂLAN VIOREL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010, întrucât a exercitat, simultan, funcția de Primar al Comunei Nicolae Bălcescu, Jud. Constanța, și funcția de administrator al S.C. PANMINADA S.R.L. (23 iunie 2008 – 05 ianuarie 2009) și al S.C. PAVICOM S.R.L. (23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010). Astfel, BĂLAN VIOREL a încălcat dispozițiile art. 87, alin (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de primar […] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […]  la societăţile comerciale […] ”.

De asemenea, întrucât acesta a omis menționarea în declarațiile de interese aferente anilor 2009 și 2010 a calităților deținute în cadrul S.C. PAVICOM S.R.L., Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către BĂLAN VIOREL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 292 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“.

3) STAN VIOREL ADRIAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 iunie 2011-22 mai 2012, întrucât a exercitat, simultan, funcția de Primar al Oraşului Techirghiol, Jud. Constanţa, și funcția de administrator al S.C. TECHIRGHIOL.RO COSMETICS & SPA S.R.L. Astfel, STAN VIOREL ADRIAN a încălcat dispozițiile art. 87, alin (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de primar […] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale […]”.



Toate persoanele menționate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […].”

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 475

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 483

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3736

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 596

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 996

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2622

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3610

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 426

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 969

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 656

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4564

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1178

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 843

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 795