Activitate saptamanala APM Constanta

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 16.05 - 20.05.2011 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Proiecte, Relaţii Publice (C.P.R.P.)

S-a asigurat permanent:

- informarea publică directă;

- informarea presei;

- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.

A fost transmisa la ARPM Galaţi raportarea săptămânală privind articolele de presă care vizează problematica de mediu.

Programul Casa Verde

În cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire" a fost semnat 1 contract de finanţare nerambursabilă, pană în prezent semnându-se 242 contracte de finanţare nerambursabilă. De asemenea, s-au depus 6 dosare de decontare, în total fiind depuse pana la aceasta data 94 dosare de decontare.

Serviciul Reglementări (S.R.)

În cadrul Compartimentelor Evaluare Impact (C.E.I.) şi Evaluare adecvată (C.E.A.) s-au eliberat 139 acte de reglementare şi 64 consultaţii tehnice. S-au efectuat doua inspectii SEVESO impreuna cu G.N.M. si I.S.U. Dobrogea la SC ROMPETROL PETROCHEMICALS SRL si SC ROMPETROL RAFINARE SRL.

DEZBATERI PUBLICE:PUZ - FABRICA IMBUTELIERE APA PLATA -Beneficiar Radu Gheorghe - la sediul Primariei Ion Corvin - ora 16.

Compartimentul Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase, Sol şi Subsol (C.D.S.C.P.S.S)

Au fost transmise către ARPM Galaţi raportarile privind :

- stadiul închiderii crematoriilor,

- situaţia firmelor autorizate sau în curs de autorizare pentru incinerarea, transportul si eliminarea finala a deşeurilor medicale,

- situaţia firmelor autorizate sau în curs de autorizare pentru incinerarea deşeurilor,

- fluxul deşeurilor. Conform raportărilor operatorilor economici autorizaţi, în luna aprilie 2011, la nivelul judeţului Constanţa, au fost colectate: 313,574 tone deşeuri PET, 242,224 tone deşeuri de materiale plastice, 519,996 tone deşeuri carton şi hârtie, 71,365 tone uleiuri uzate, 2106,111 tone deşeuri lemnoase, 365,69 tone anvelope uzate şi 2964,389 tone deşeuri de sticlă.

În vederea colectării datelor şi informaţiilor privind generarea şi gestionarea deşeurilor în anul 2009, următorii operatori economici au avut obligaţia să completeze chestionare şi să le transmită către APM Constanţa:

  • operatorii economici care generează mai mult de 5 t/an deşeuri nepericuloase şi/sau 0,1 t/an deşeuri periculoase -completează chestionare GD- PRODDES
  • operatorii de salubritate/unităţile administraţiei publice locale - completează chestionare GD- MUN
  • operatorii instalaţiilor de tratare a deşeurilor/unităţilor administraţiei publice locale - completează chestionare GD -TRAT
  • operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare/tratare deşeuri în vederea reciclării (CAEN Rev.1 5157. 3710, 3720) - completează chestionare GD- COLECTARE/TRATARE
  • operatorii staţiilor de epurare orăşeneşti şi industriale -completează chestionare GD- NAMOL

Chestionarele sunt verificate, validate si introduse in baza de date MEDIUS.

Au fost aprobat sase Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către operatori economici, din judeţul Constanţa, autorizaţi pentru valorificarea/eliminarea deşeurilor periculoase.

Compartimentul Arii Protejate (C.A.P.)

Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.

S-au emis puncte de vedere privind încadrarea, fata de ariile naturale protejate din Judeţul Constanta si impactul asupra biodiversitatii a obiectivelor propuse pentru avizare/autorizare.

Serviciul Monitorizare

Compartimentul Monitorizare, Baze de Date (C.M.B.D)

Ca urmare a sarcinilor care revin operatorilor economici care deţin instalaţii care intră sub incidenţa Directivei 94/63/CE transpusă în legislaţia din România prin HG 568/2001 republicată, privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor s-a monitorizat stadiul conformării instalaţiilor şi echipamentelor cu prevederile Directivei. A fost asigurată corespondenţa cu privire la actualizarea certificatelor de inspecţie tehnică COV referitoare la respectarea cerinţelor tehnice în exploatare a instalaţiilor, in scopul limitării emisiilor de compuşi organici volatili.

 

S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare. Nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor imisiilor .

In data de 19.05.2011 două reprezentante APM Constanţa din cadrul Serviciului Monitorizare au participa la Conferinţa -Caravana Fondurilor Europene 2011 - Cum vor schimba fondurile europene România?"

Acest eveniment a fost organizat de Ziarul Financiar şi s-a desfăşurat la Hotel Iaki din Constanţa începând cu ora 09:00 .

S-au transmis la ARPM Galaţi şi ANPM următoarele raportări:

 Raportare săptămânală privind Agenda de activităţi a APM Constanţa;

 Raportarea lunară privind Starea factorilor de mediu in judetul Constanta;

Raportare lunară privind Aplicarea procedurii de infrigement şi situaţia instalaţiilor/activităţilor cu risc potenţial de neconformare;

Raportare lunară privind Planul de măsuri prioritare pe anul 2011 şi Restanţele pe anii 2006-2010.

Compartimentul Laborator (C.L.)

Aer

S-au prelevat probe in vederea determinării de pulberi sedimentabile, de la următoarele societăţi :

S.C. SILOTRANS S.A. C-TA

S.C. E - WIND S.R.L. , comuna PANTELIMON

 SC. RIMAR TRADE SA. CONSTANTA

S-au efectuat masuratori ale nivelului de zgomot la SC. HIDRAULICA SRL MEDGIDIA

În cadrul programului de monitorizare zilnica a calităţii aerului, au fost prelevate probe de pulberi in suspensie, fracţiunile PM10 si PM2,5, de la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate in judeţul Constanta, respectiv localităţile: Constanta - staţiile Casa de Cultura, Fantasio, str. Liliacului, Mangalia, Năvodari - Tabara, Medgidia. Probele sunt in lucru pentru determinarea concentraţiilor de metale grele din aer - plumb, cadmiu, nichel, arsen.

S-au definitivat buletinele de analiza din saptamana trecuta.

Apa

In cadrul programului de monitorizare intern (luna mai) s-au prelevat probe de apa uzata de la:

Statia de epurare EDILMED - MEDGIDIA -apa uzata

Statia de epurare POARTA ALBA - apa uzata

Probele sunt in lucru.

S-au definitivat analizele si buletinele de analiza din săptămâna anterioară.

Sol

In cadrul programului de monitorizare intern (luna mai) s-au prelevat probe de sol din zona arealului Medgidia. Probele sunt in lucru.

Radioactivitate

Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu), s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe Monica Bucşan sau Oana Stancovici - Bianu din cadrul Compartimentului Proiecte, Relaţii Publice.

DIRECTOR EXECUTIV,

Senol ZEVRI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1055

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 767

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 394

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 313

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2098

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1885

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 695

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1049

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 693

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 715

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1143

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 997

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 820

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 845

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 989