ANI Măsuri de prevenție și conștientizare în contextul alegerilor din luna iunie 2024


 
Agenția Națională de Integritate aduce la cunoștința persoanelor interesate o serie de clarificări cu privire la regulile de integritate aplicabile în contextul alegerilor pentru Parlamentul European și pentru administrația publică locală din anul 2024.
Această măsură are ca scop prevenirea incompatibilităților ce pot surveni în procesul alegerilor, dar și în perioada post-electorală.
Persoanele interesate pot consulta următoarele situații de fapt relevante:



1. Dacă un funcționar public poate candida la funcția de ales local:


Un funcționar public poate candida pentru funcția de ales local cu condiția suspendării raportului de serviciu potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, și art. 514 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ. Suspendarea raportului de serviciu are loc la inițiativa funcționarului public și durează până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales, sau până la încetarea funcţiei eligibile, în cazul în care funcţionarul public a fost ales. În situația în care funcționarul public nu este ales, trebuie să își reia activitatea în prima zi lucrătoare ulterioară alegerilor.



2. Dacă prefectul în funcție poate candida pentru o funcție electivă fără a se genera o situație de incompatibilitate:

Potrivit dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, cu excepția situației în care aceștia demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor.


3. Dacă un funcționar public poate face parte din birourile electorale:
Potrivit art. 25 alin.(4) din Legea nr. 115/2015, persoanele care ocupă funcții publice pot face parte din birourile electorale.
De asemenea, art. 109 alin.(2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pe perioada cât funcţionează birourile şi oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar şi operatorii de calculator se consideră detaşaţi şi primesc o indemnizaţie stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente. Preşedinţii birourilor electorale, locţiitorii acestora şi membrii primesc indemnizaţia de la data încheierii proceselor-verbale de învestire.
Având în vedere că pe perioada de funcționare a birourilor și a oficiilor electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar și operatorii de calculator se consideră detașați, arătăm că deținerea unei funcții publice simultan cu exercitarea calității membru în biroul electoral nu este de natură să genereze o situație de incompatibilitate.


4. Dacă un consilier local / județean poate încheia contracte de prestări servicii de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care face parte:
Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.
Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.
Conform prevederilor art. 92 din același act normativ, încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 400

„Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine” Votul din iunie 2024 va decide direcția în care se va îndrepta Europa în următorii cinci ani

29 Apr 2024 232

Armă confiscată de la o femeie din Constanța. Ce au constatat polițiștii

29 Apr 2024 269

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 430

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 386

Județul Constanța Accident pe strada Bisericii din satul Ghindărești! Două persoane, rănite

29 Apr 2024 308

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 725

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 391

O unitate militară din Focșani închiriază teren în Constanța!

29 Apr 2024 304

Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu

29 Apr 2024 314

Axiopolis Cernavodă atletism Gemenii Alexandru și Bogdan Marica și antrenorul lor, Vicențiu Culea, pe podium la București

29 Apr 2024 409

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 690

Șoferi fără permis, depistați în trafic la Medgidia. Ce măsuri au luat polițiștii

28 Apr 2024 473

Afaceri Constanța Decizii importante luate de unicul asociat al societății Rinaldo Impex SRL

28 Apr 2024 491

Știri Constanța Conducător auto sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 38, în comuna Amzacea

28 Apr 2024 539