Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu

Sursa foto: Pexels


167 de vârstnici cu vârste venerabile și care au depus cereri în cursul lunii martie, vor primi acasă începând de astăzi, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța.   

Zilele acestea sunt premiate 104 de persoane care au împlinit 80 de ani, 23 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 40 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Primăria le oferă constănțenilor care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste 50 de ani.

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:

- cerere tip;
- copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
- copie conform cu originalul a cărții de identitate;
- copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.


Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.
 
Citește și

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Alegerilocale2024 Aproximativ 50 de persoane de la Căminul de Bătrâni au votat. Urna mobilă pentru ceilalți pacienți nu a ajuns încă!

09 Jun 2024 459

#Alegerilocale2024 Câteva sute de constănțeni votează cu urna mobilă!

09 Jun 2024 411

Știri Constanța Ziua Independenței României, Ziua Victoriei,Ziua Europei și Ziua Regalității, sărbătorite la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța (GALERIE FOTO)

09 May 2024 615

Doi bătrâni salvați la timp de polițiști, în localitatea Fântânele, județul Constanța

23 Mar 2024 780

Stil de viață sănătos la vârsta a treia! Activitate în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Constanța (FOTO)

21 Mar 2024 596

Asociația „Împreună pentru Viitor” aduce o rază de lumină în viața bătrânilor din Constanța, în luna martie (FOTO)

04 Mar 2024 707

Ședință CLM Constanța Consilierii stabilesc costul mediu lunar de întreținere pentru beneficiarii de la Căminul pentru persoane vârstnice (DOCUMENT)

26 Feb 2024 756

Știri Constanța O nouă performanță internațională a elevilor din Constanța!

06 Feb 2024 990

Știri Constanța Problemele persoanelor vârstnice, prioritate în agenda CCDCPPV

25 Jan 2024 578

Știri Constanța 184 de vârstnici vor primi bani! Anunțul Primăriei Constanța

12 Jan 2024 1209

Bobotează 2024 la Constanța Fotoreportaj. Oamenii celebrează cu mic cu mare evenimentul de Bobotează de la malul mării (FOTO +VIDEO)

06 Jan 2024 1178

Azil ilegal de bătrâni descoperit în județul Argeș! Mai multe persoane vârstnice, cazate în imobilul respectiv

05 Jan 2024 782

Poliția a efectuat verificări la un cămin de persoane vârstnice. S-a lăsat cu dosar de urmărire penală

29 Dec 2023 962

„Este de datoria noastră să arătăm respect, grijă și empatie“ Primarul Vergil Chițac, în vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța (VIDEO)

27 Dec 2023 1087

Primăria Cumpăna Daruri pentru bătrânii fără venituri, fără aparținători și cu probleme de sănătate

20 Dec 2023 1142