Dacian Cioloş deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European






 
  • Într-o conferinţă de presă susţinută, luni, la Parlament, partidul REPER a anunţat lista candidaţilor la alegerile europarlamentare din 9 iunie, prezentând o echipă din care fac parte actuali europarlamentari precum Dacian Cioloş, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, actualii deputaţi Andrei Lupu, Oana Cambera şi Simina Tulbure, precum şi cercetătorul fizician Cristian Presură ori profesorul universitar clujean Ciprian Mihali, potrivit Agerpres.

„Colegii au decis ca eu să deschid lista partidului REPER pentru aceste alegeri. (...) Suntem un partid care participă prima dată în alegeri, partidul REPER, dar avem pe listă oameni care au deja multă experienţă şi în politică şi în societate şi în mediul antreprenorial. Intrăm în aceste alegeri cu ambiţia de a răsturna toate calculele electorale pe care şi le fac unii, cu tot felul de liste comasate şi fuzionate, tot felul de carteluri politice care au impresia că pot manipula deciziile pe care cetăţenii le vor lua atunci când se vor duce la vot. Vorbesc aici de cartelul politic PNL-PSD, de extremiştii de la AUR, şi aşa mai departe, care până acum au intenţionat să obţină susţinere electorală prin manipulare şi tot felul de calcule politice care se fac în laboratoarele consultanţilor. Poate că nu suntem cotaţi, deocamdată, cu mari şanse, pentru că suntem un partid nou, dar suntem hotărâţi să muncim pentru România în Uniunea Europeană, mai ales că venim cu o experienţă deja din acest punct de vedere", a declarat Dacian Cioloş.


Potrivit acestuia, REPER are cea mai bună echipă de candidaţi pentru Uniunea Europeană, oameni care au dovedit deja că ştiu să reprezinte România cu demnitate şi cu eficienţă la nivel european, precum şi oameni care nu au mai făcut până acum politică, însă au decis să facă acest pas şi să aducă şi energie şi spirit proaspăt de pe teren.

Fostul premier a subliniat că doreşte, în primul rând, să contribuie la o influenţă a României în Uniunea Europenă, amintind că în 2019 a fondat şi condus grupul Renew Europe în Parlamentul European, "al treilea grup ca mărime şi primul grup ca influenţă în Parlamentul European".

"Împreună cu colegii europarlamentari în acest grup am adus bani şi fonduri europene pentru România. (...) Am avut un rol decisiv şi în combaterea corupţiei şi decizii privind combaterea corupţiei la nivel european, am avut o influenţă directă în activitatea eficientă a Parchetului European, cu numirea primului procuror şef european din România, dar şi pe alte proiecte legislative pe care colegii mei au lucrat - Directiva Europeană Anticorupţie, mecanismul de condiţionare a Fondurilor Europene de respectarea a statului de drept. Vrem în continuare să creştem influenţa României la nivel European şi să transformăm România într-un stat membru care să producă reguli şi să producă viziune la nivel european", a explicat Cioloş.


El a anunţat că unul din cele 10 puncte pe care REPER le propune în Parlamentul European este legat şi de dezvoltarea unor zone precum Roşia Montană, zonă aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

"Din punctul nostru de vedere, a fi în Uniunea Europeană înseamnă a merge acolo cu anumite identitate, cu anumite valori pe care să le susţinem şi să le promovăm la nivel european şi credem că astfel de proiecte şi astfel de zone, cum e şi Roşia Montană, care sunt nu doar un patrimoniu valoros al României şi un element de identitate pentru România, dar sunt şi partea patrimoniului european, şi va trebui să găsim soluţii, pentru că astfel de zone să se poată dezvolta direct şi cu fonduri europene şi să nu mai depindem de decizii fluctuante ale unor partide care sunt sau nu sunt la guvernare pentru a putea dirija fonduri europene pentru astfel de zone cum e şi Roşia Montată", a adăugat europarlamentarul.

El a mai anunţat că al treilea mare obiectiv care poate să fie chiar un proiect de ţară pentru următorii 10 ani este "Moldova unită cu România în Uniunea Europeană". "Cred că până în 2030 Republica Moldova poate să fie pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană şi a fi astfel unită cu România în Uniune", a completat fostul premier.


Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedintă REPER, a susţinut că formaţiunea are astăzi, în Parlamentul European, "cea mai bună echipă politică pe care a dat-o vreodată România Europei".

"Este o realitate pe care o spun toate analizele independente. (...) Ce ne propunem astăzi este să continuăm această muncă şi să o ducem mai departe. (...) Un lucru pe care România l-a făcut poate pentru prima dată în istoria ei în această configuraţie a PE şi cu această delegaţie a fost să ridice fruntea foarte sus şi să fie pe harta verde a influenţei politice europene. Am decis împreună, pentru că nu Bruxelles-ul decide ceea ce face şi unde se află România astăzi. (...) Suntem oameni fermi, suntem oameni integri, suntem oameni muncitori", a arătat Ramona Strugariu.


Potrivit europarlamentarului Dragoş Pîslaru, copreşedinte REPER, este inadmisibil ca România să fie pe primul loc din Europa la sărăcia în rândul copiilor, pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte tinerii are se află în şomaj, realităţi care anihilează complet o perspectivă de dezvoltare.

"Prima noastră prioritate este să putem asigura un viitor pentru copii şi tineri. (...) Partidul REPER are, în acest moment, o privire unică asupra spectrului politic şi asupra realităţii din România. În acest moment România are o mare problemă - nu putem să ne imaginăm viitorul, suntem într-o permanentă criză, într-o permanentă încercare de a captura statul şi resursele pentru viaţa de zi cu zi a celor care în acest moment guvernează şi au pus mâna pe ţară. (...) Avem mult populism în acest moment şi multă suferinţă în România", a afirmat Pîslaru.


Citește și
Alegerile locale și cele europarlamentare, comasate. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 603

Situația geopolitică crește ratingul alegerilor europarlamentare 60% dintre cetățenii europeni declară că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 !

17 Apr 2024 457

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 673

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 442

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 583

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță își depune candidatura independentă pentru alegerile europarlamentare

10 Apr 2024 540

Ce sunt alegerile europene? Câți eurodeputați vor fi aleși? Partide și grupuri politice în Parlamentul european!

09 Apr 2024 651

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1675

Alegeri România Cinci alianțe electorale participă în alegerile europarlamentare din 9 iunie

04 Apr 2024 698

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 640

Președintele PMP Constanța candidează și la alegerile europarlamentare

22 Mar 2024 740

Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru europarlamentare

21 Mar 2024 713

LIVE VIDEO-TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

21 Mar 2024 876

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 547

Cristian Popescu – Piedone a anunțat că va deschide lista de candidaţi PUSL pentru alegerile europarlamentare

17 Mar 2024 639