PSD Constanţa joacă în taberele adversarilor? Toate bannerele rupte, repuse pe poziţie la iniţiativa senatorului Nicolae Moga (galerie foto)

Cu câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa a susţinut o conferinţă de presă în care a dezvăluit că premierul Victor Ponta, candidatul PSD la preşedinţie, va veni la Constanţa între cele două tururi. „Este oficial, s-a stabilit că pe 11 noiembrie candidatul nostru va veni într-o vizită în teritoriu. Încă nu am stabilit efectiv programul, dar ştim că se va întinde pe durata întregii zile şi va fi în tot judeţul. Din ceea ce ştiu, o să fie efectuată o vizită la Tuzla, unde va fi inaugurat un program de dezvoltare locală şi un centru de tineret, cel mai probabil vom face şi «testul de rezistenţă» a noului pod de la Agigea. În municipiul Constanţa vor fi mai multe obiective şi probabil şi la Cernavodă“, a precizat directorul de campanie al PSD Constanţa, senatorul Nicolae Moga.

 Temă de campanie - unirea. Ziar de campanie - „Unirea“

Acesta a adăugat că, pentru primul tur al alegerilor la nivel judeţean, au fost organizate 75 de acţiuni: „Pentru perioada dintre turul I şi turul II avem programate încă 25 de acţiuni comune cu partenerii noştri“, a spus senatorul.

Cât despre materialele de campanie, parlamentarul de Constanţa a precizat, din nou, că singurele materiale ale PSD sunt cele 10.000 de exemplare de broşuri de prezentare a candidatului Ponta, un ziar de campanie - „Unirea“ şi materialele trimise de la centru pentru panotajul electoral. „Acele broşuri «otrăvite» distribuite prin poştă care denigrează imaginea unui contracandidat nu ne aparţin. La BEJ s-a depus o sesizare de câtre cei din ACL cu privire la acestea, însă Alianţa PSD-UNPR-PC a depus contestaţie la BEC împotriva deciziei BEJ, care a fost admisă. Încă de la începutul campaniei, am militat pentru o campanie civilizată, frumoasă, de aceea nici nu am agresat vizual constănţenii nici cu panotaj excesiv, nici cu materiale denigratoare“, a declarat senatorul Nicolae Moga. Interesant este că „materialele otrăvite“ unde era prezentat într-o lumină proastă candidatul ACL Klaus Iohannis au fost tipărite de Amma Print la comanda Alianţei electorale PSD-UNPR-PC, după cum se precizează pe una dintre feţele afişului, aceeaşi societate care a tipărit şi ziarul de campanie al PSD, „Unirea“, material prezentat oficial în conferinţa de ieri.

 Previziunile social-democraţilor pentru Constanţa - 37,5% în turul I

 Potrivit senatorului Nicolae Moga, care a fost însoţit ieri în conferinţă de deputatul Radu Babuş şi de viceprimarul Decebal Făgădău, „furtuna a deteriorat mai multe bannere şi panouri electorale, dar le-am refăcut, le-am repus pe poziţii şi nu numai pe ale noastre, ci şi pe ale contracandidaţilor. În Ciocârlia, Viişoara, Ostrov şi alte localităţi unde bannerele atârnau pe jos, chiar le-am recuperat şi am prins la loc bannerele cu Udrea şi Iohannis. Am crezut de cuviinţă că lumea trebuie să fie informată, chiar dacă sunt contracandidaţii candidatului nostru“, a explicat directorul de campanie al PSD din judeţul Constanţa.
 
În turul întâi al alegerilor din Constanţa, liderii PSD îşi propun un scor de 37,5% pentru Victor Ponta, în timp ce, pentru turul al doilea, social-democraţii speră în refacerea USL şi în depăşirea acestui prag. „În turul doi, ne bazăm şi pe susţinerea domnului Tăriceanu“, a mai spus senatorul Moga. „Sunt sigur că prezenţa la vot la aceste alegeri va fi cea mai mare de după Revoluţie“, a replicat deputatul Radu Babuş.
 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegeriparlamentare2020 Ei sunt viitorii deputați și senatori. Cum s-a votat în municipiile și orașele din județul Constanța?

08 Dec 2020 4690

#alegeriparlamentare2020 Județul Constanța, rezultatele parțiale de la ora 13.00

07 Dec 2020 3030

Rezultate oficiale parțiale după numărarea voturilor din 98,44% din secții

07 Dec 2020 4790

Eşec răsunător al PSD. Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale în 64 de localități din cele 71 din judeţul Constanţa. Dăncilă, doar în şapte comune cu sub 2.000 de locuitori (document)

26 Nov 2019 5466

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5090

Constanţa. Rezultatele, pe localităţi, la europarlamentare. Unde au fost cele mai neaşteptate rezultate (galerie foto)

04 Jun 2019 5614

La europarlamentare, cei de la USR PLUS au reușit să se surprindă pe ei înșiși! Rezultatele îi obligă la responsabilitate. Pregătesc un proiect pentru Constanța!

30 May 2019 2663

Până după alegerile generale de anul viitor Deputatul Robert Turcescu spune că cel mai bun prim-ministru pe care l-ar putea avea România ar fi Traian Băsescu

28 May 2019 2072

Alegeri europarlamentare 2019. Rezultate parţiale BEC la peste 90 la sută din secţiile de votare

27 May 2019 4940

Numărătoare paralelă. PNL şi Alianţa USR PLUS îşi dispută primul loc la nivelul judeţului Constanţa!

27 May 2019 6697

Babuş (PSD) "Votul de astăzi nu este o înfrîngere pentru PSD, am reuşit să luăm mai multe voturi decât în 2014"!

26 May 2019 1619

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. Rezultate oficiale parţiale la ora 12.00

12 Dec 2016 3201

Alegeri parlamentare 2016 Rezultate la nivel național după numărarea a 99,3 % din voturile exprimate

12 Dec 2016 6049

Constanța-alegeri parlamentare 2016 Rezultate conform numărătorii paralele PSD-PNL

12 Dec 2016 6583

Constanţa – alegeri parlamentare 2016 S-a terminat numărătoarea voturilor din prima secție din municipiu

11 Dec 2016 3166