Prezidenţiabilii cu pretenţii de turul al doilea şi-au „împărţit“ oraşul. Constanţa, împânzită de bannere electorale (galerie foto)

Reclama politică se vinde la colţ de stradă în aceste zile de precampanie electorală. Marile bulevarde din Constanţa sunt împânzite de afişe electorale de mai bine de două săptămâni. 
Din toate direcţiile, trei dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale ne zâmbesc încrezători. 
Viorica Dăncilă ne transmite că va fi „alături de fiecare român”, Klaus Iohannis ne promite „O românie normală”, iar Dan Barna, plusează cu sloganul „Fericiţi în România”!
 
Deocamdată, de la malul mării lipsesc afişele electorale ale lui Theodor Paleologu, candidatul PMP, ale independentului susţinut de ALDE şi PRO România, Mircea Diaconu, precum şi cele ale candidaţilor de pluton.
 
Unele bannere şi mesh-uri sunt atât de mari, încât te duc cu gândul că şi investiţia este pe măsură. Pe măsura buzunarelor noastre, pentru că, potrivit legislaţiei, campaniile electorale sunt suportate de la bugetul de stat.
 
În perioada de precampanie, candidaţii îşi pot face în voie reclamă politică, din 12 octombrie, însă, când începe oficial campania electorală, regulile se schimbă, astfel, tot acest spectacol cu afişe va dispărea. În perioada de campanie propriu-zisă, afişele vor fi postate numai în locurile de panotaj special amenajate de autorităţile locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Primăria Constanța a atribuit direct un contract de promovare. Despre ce este vorba și cine îl va derula?(DOCUMENT)

11 Oct 2023 872

​EFOR lansează platforma Colectorul de publicitate politică

17 Aug 2023 779

O nouă licitație publică pentru închirierea pe o perioadă de 5 ani a mijloacelor de publicitate din municipiul Constanța

03 Mar 2023 1333

„E foame de bani, băieți. Lumea tre' să știe ce fel de băieți sunteți!” Administrația Chițac vrea să transforme și stațiile de autobuz în panouri publicitare (DOCUMENTE)

31 Jan 2023 5101

Primarul Constanței și City managerul, dați în judecată! „Suma pretinsă nu este mică“

07 Apr 2022 5571

Consilierii locali aprobă prețul de pornire al licitației pentru amplasamentele mijloacelor publicitare în municipiul Constanța (DOCUMENTUL)

23 Dec 2021 2367

Primarul Vergil Chițac „Nu vrem să îngropăm serviciul de publicitate. Vrem să-l punem pe baze legale“

23 Apr 2021 1395

Care sunt solicitările industriei de publicitate în contextul adoptării unui nou regulament privind panotajul în municipiul Constanța

22 Apr 2021 2445

Viceprimarul Ionuț Rusu, desemnat să conducă Comisia de elaborare a regulamentului privind panotajul în municipiul Constanța

04 Dec 2020 2345

Seaview Media desfiinţează mai multe panouri publicitare amplasate în municipiul Constanţa

11 Feb 2020 3798

Activităţi de publicitate doar în relaţie directă cu Primăria Constanţa PMP spune NU panotajului stradal din municipiu

04 Jul 2019 2392

Contractul de panotaj din municipiul Constanţa s-a încheiat. Prietenul lui Mazăre, nevoit să-şi desfiinţeze cele 647 de panouri publicitare (galerie foto)

02 Jul 2019 10665

Seawiew Media a avut nevoie de un an să mute două panouri publicitare amplasate pe terenul CJC

05 Oct 2018 1910

PMP Constanţa vrea rezilierea contractului de publicitate stradală. Ionuţ Barbu spune că nu a încălcat nicio clauză!

10 Oct 2017 2997

Chişinău – Publika.md Ultima zi a campaniei electorale

28 Nov 2014 1941