Mesajul Adjunctului Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, cu privire la parteneriatul SUA-România

Acesta este un an important pentru România şi pentru relaţia transatlantică. La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, Statele Unite ale Americii îşi exprimă recunoştinţa pentru angajamentul ţării dumneavoastră faţă de Alianţă şi pentru toate eforturile comune dedicate susţinerii păcii, libertăţii şi democraţiei, atât în ţările noastre, cât şi peste hotare.
 
Astăzi, urmărim cu toţii cu îngrijorare evenimentele din Ucraina şi am condamnat împreună agresiunea militară a Rusiei şi încercarea acesteia de a anexa Crimeea. Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean pe măsură ce acesta încearcă să-şi construiască un viitor mai paşnic, unit, democratic şi prosper.
 
În ultimii 10 ani, în calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Tot în calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele.
 
Statele Unite ale Americii sunt alături de România în calitate de prieten şi aliat şi ne dorim să continuăm să extindem şi să consolidăm foarte importanta noastră colaborare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1376

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1502

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1467

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1861

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2184