“Discursul public. Metode si tehnici la nivelul institutiilor publice”, la Universitatea Ovidius

Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative


În data de 5 decembrie 2009, Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative a organizat în campusul Universităţii  “Ovidius” training-ul  cu tema: “Discursul public. Metode şi tehnici la nivelul instituţiilor publice”. Această activitate, la care au participat studenţi/masteranzi de la specializările Administraţie Publică, Drept şi Ştiinţe Politice, a fost realizată în cadrul proiectului “Împreună putem schimba administraţia publică” pentru care asociaţia a primit finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Partener ANSSA în cadrul proiectului este Comisariatul pentru Societatea Civilă Constanţa.
Încă de la început, Alina Fătu, trainerul de la această întâlnire, a reuşit să creeze o atmosferă destinsă, determinând astfel participanţii să  comunice într-un mod foarte natural. Jocurile de interacţiune/socializare propuse de aceasta (care de altfel s-au dovedit a fi activitatea preferată a celor prezenţi) au ajutat la menţinerea interesului pe toată durata cursului. Bineînţeles că a existat şi o parte teoretică, ce constat în prezentarea unor informaţii foarte utile despre modul de  construire unui discurs public cât mai captivant, despre tehnicile de susţinere al acestuia, precum şi a importanţei elementelor de limbaj nonverbal (mimica, gestica, poziţia corporală) si paraverbal (tonul, volumul şi ritmul) din cadrul acestuia. Folosind aceste informaţii, participanţii au avut drept sarcină finală să demonstreze că pot alcătui în mod corect un discurs public. Acest ultim exerciţiu s-a dovedit cu atât mai benefic în momentul în care cei prezenţi au trebuit să-şi susţină discursul alcătuit,fiecare primind sugestii de îmbunătăţire al propriului proces de comunicare din partea celorlalţi.
Aşadar, deşi participanţii şi-au sacrificat o mare parte a unei zi din week-end, nimeni nu pare să fi regretat acest lucru, dat fiind şi feed-back-ul pozitiv primit  la sfârşitul acestui training.
Pentru mai multe detalii referitoare la acţiune vă rog să nu ezitaţi a contacta reprezentanţii ANSSA Constanţa.
Andrei Daniel
Coordonator local ANSSA Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1457

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1382

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 920

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 884

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 926

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 948

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3758

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 889

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1730

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 767

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2711