În curând se vor deschide apelurile pentru noul Program Operațional Regional (POR) 2014-2020!

Reprezentanții Comitetului de Monitorizare a POR (CMPOR) au aprobat joi, 5 noiembrie 2015, în cursul reuniunii care a avut loc la București, modificarea POR 2014-2020 prina locarea sumei de 100 de milioane de euro, pentru a asigura participarea României la programul Inițiativa pentru IMM-uri.

De asemenea, CMPOR a aprobat și criteriile de evaluare şi selecţie a proiectelor care vor fi finanțate, pentru 3 priorități de investiție:

·        5.2.-„Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”;

·         7.1.-„Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”;

·         8.1.-„Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale, obiectivul specific „Servicii sociale pentru persoane vârstnice”.

Cu această ocazie, doamna Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi preşedinta CMPOR, a declarat:

„Astăzi, comitetul a luat câteva decizii foarte importante. Va urma o perioadă foarte aglomerată pentru program, deoarece se vor lansa în consultare multe ghiduri specifice, iar până în vara viitoare se vor deschide foarte multe apeluri de proiecte.

Până acum a fost aprobat “Ghidul Solicitantului. Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020” și au fost lansate în dezbatere publică Ghidurile pentru prioritățile de investiții 2.1-microîntreprinderi, 6.1-drumuri județene, 3.1-eficiență energetică – clădiri rezidențiale și 5.1–patrimoniu cultural. Au fost primite sute de comentarii din partea potențialilor beneficiari POR, pentru fiecare Ghid, care au fost analizate de Autoritatea de Management și incluse, după caz, în Ghidurile Specifice. Acest lucru ne bucură foarte mult și relevă faptul că există o așteptare enormă din partea potențialilor beneficiari POR 2014-2020 pentru deschiderea finanțărilor pentru perioada de programare 2014-2020.

În momentul de față suntem în proces de definitivare și finalizare a acestor ghiduri, în conformitate cu ultimele modificări ale instrumentului SMIS/My SMIS. Ne dorim foarte mult să simplificăm sistemul de depunere și evaluare a proiectelor și sperăm ca în perioada următoare să putem lansa direct apeluri de proiecte cu depunere electronică.” 

Pe lângă  criteriile de evaluare și selecție care vor fi utilizate de Autoritatea de Management și Organismele Intermediare pentru selectarea proiectelor depuse pentru aceste priorități, Comitetul de Monitorizare a POR a hotărât alocarea sumei de 100 de milioane de euro din POR 2014-2020, pentru a asigura participarea României la instrumentul financiar de tip garanție neplafonată, în cadrul programului Inițiativa pentru IMM-uri, derulat tot de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.


De asemenea, CMPOR a aprobat Strategia de Asistență Tehnică a POR 2014-2020 -  documentul de referinţă în care sunt trasate liniile directoare ale intervenţiilor de asistenţă tehnică.

Strategia de asistenţă tehnică urmărește: planificarea corectă a resurselor financiare alocate asistenței tehnice, pentru a acoperi nevoile identificate pentru toată perioada implementării POR; creşterea nivelului general de informare şi conştientizare asupra POR; creşterea calităţii prestaţiei Autorității de Management și Organismelor Intermediare in procesul de implementare a POR.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În municipiul Tulcea A fost aprobat PUZ pentru reabilitarea Casei de cultură, Grădina de vară și Parcul personalităților

01 Feb 2024 913

MDLPA, prin POR Peste 35 milioane lei pentru eficientizare energetică, servicii sociale și consolidarea poziției pe piață a unor microîntreprinderi

02 Sep 2022 895

MDLPA, prin POR Au fost semnate 12 noi contracte de finanțare. Municipiile vizate

29 Aug 2022 928

Cearta pe fondurile europene Procesul Primăriei Constanța care ajunge la Curtea Constituțională, dar și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nimeni nu vrea să-l judece!

19 Aug 2021 2032

Un nou serviciu electronic, la dispoziția contribuabililor - programarea online

16 Jun 2020 1635

Care sunt proiectele aflate în implementare de Municipiul Constanţa în cadrul POR 2014-2020

11 Jan 2020 3339

Acces la un act educaţional de calitate Licitaţie organizată de Primăria Ovidiu pentru construirea unei creşe cu program prelungit (document)

16 Sep 2019 2140

Finanţări pentru IMM-uri prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Condiţii de acordare, valoarea şi activităţile care se pot finanţa (document)

13 Feb 2017 3733

Ziua Culturii Naționale Muzica Militară a Forţelor Navale va susține un program special la Constanța

12 Jan 2016 2231

Nordul județului Constanța va beneficia de fonduri UE Banii europeni nefolosiţi în 2014 au fost transferați în bugetul de anul ăsta

23 Jun 2015 1471

Datorită Preşedintelui Traian Băsescu, România a obţinut un portofoliu important de Comisar european - 10.09.2014

10 Sep 2014 970