ANC aplica amenzi pentru incalcarea legii comertului electronic - 24.02.2009

COMUNICAT DE PRESĂ
24.02.2009

ANC aplică amenzi pentru încălcarea legii comerţului electronic

În cadrul conferinţei de presă dedicate anunţării Planului de acţiuni al Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii pentru anul 2009, Preşedintele ANC, Liviu Nistoran a declarat că una dintre priorităţile ANC pentru acest an este combaterea comunicărilor comerciale nesolicitate şi a spamului.

Cu acest prilej, Preşedintele ANC a anuţat că, în urma finalizării investigaţiilor efectuate de la începutul anului 2009 şi până în prezent Autoritatea a sancţionat contravenţional 8 persoane juridice şi 4 persoane fizice pentru încălcarea dispoziţiilor legii comerţului electronic. De asemenea, ANC are în curs de finalizare şi alte investigaţii privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr.365/2002 privind comerţul electronic, republicată.

Astfel, şase companii au fost sancţionate pentru netransmiterea informaţiilor solicitate de ANC conform Legii nr.365/2002: S.C. Prestige Car Imports S.R.L. cu amendă în valoare de 10.000 lei, S.C. Altfel S.R.L. cu amendă în valoare de 5.000 lei, S.C. ALL Educational S.A cu amendă în valoare de 5.000 lei, S.C. Finit Consult & Management S.R.L. cu amendă de 5.000 lei, S.C. Neoti Impex  Com Prod S.R.L. cu 5.000 de lei şi S.C. Evolva Telecom S.R.L. cu 5.000 de lei. Patru persoane fizice au fost, de asemenea, amendate cu sume de câte 5.000 de lei pentru netransmiterea informaţiilor solicitate.

Companiile S.C. Schuller Eh Klar S.R.L. şi S.C. Karpaten Turism S.R.L. au fost amendate cu suma de 1.000, respectiv 5.000 de lei pentru efectuarea de comunicări comerciale nesolicitate.

Până la finele acestei săptămâni, ANC va finaliza încă şase investigaţii aflate în desfăşurare în cazuri de încălcare a legii comerţului electronic.

„Anul trecut am primit peste 1.000 de reclamaţii privind comunicările comerciale nesolicitate şi investigaţiile au ajuns să dureze foarte mult tocmai din lipsa de cooperare din partea celor implicaţi. De aceea am decis să aplicăm amenzi foarte mari pentru cei care refuză în mod repetat să furnizeze informaţiile de care Autoritatea are nevoie pentru finalizarea investigaţiilor,” a declarat Liviu Nistoran, preşedintele ANC.

Investigarea reclamaţiilor privind transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate se desfăşoară conform unei proceduri care necesită cooperarea mai multor factori: petentul, pe de-o parte, care trebuie să asigure Autorităţii toate probele pe care aceasta le solicită, dar şi furnizorii de servicii de acces la internet, cărora li se solicită date privind identitatea posesorilor anumitor IP-uri. Într-o ultimă etapă a investigaţiei, persoanei reclamate i se solicită să prezinte dovada acordului destinatarului de a primi comunicări comerciale. Dacă acest acord lipseşte, atunci persoana reclamată poate fi sancţionată cu amenzi contravenţionale de la 1.000 până la 50.000 de lei.

Din Planul de acţiuni al Autorităţii pentru 2009 face parte şi organizarea unei campanii de informare menită să scadă incidenţa comunicărilor comerciale şi a spamului, în general, atât prin descurajarea celor care fac spam, cât şi prin educarea utilizatorilor de e-mail, care se pot proteja mai bine, dacă au suficiente informaţii. În acest scop, ANC a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai furnizorilor de servicii de acces la internet, ai producătorilor şi distribuitorilor de soluţii de securitate, ai furnizorilor de servicii ale Societăţii Informaţionale şi ai societăţii civile.

Pe parcursul anului 2008, ANC a primit peste 1.000 de plângeri legate de comunicări comerciale nesolicitate şi a aplicat 17 amenzi.

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii este instituţia independentă care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România şi veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANC vizitaţi www.anrcti.ro.

Persoană de contact: Raluca MORARU, Director Relaţii Publice, tel. 0372.845.411


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 318

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 269

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1537

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1835

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 639

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 968

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 641

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 666

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1060

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 883

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 772

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 809

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 924

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1713

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 917