AVAS a prelungit pana la 17 mai 2009 termenul de valabilitate a ofertei pentru Avioane Craiova

AVAS a prelungit până la 17 mai 2009 termenul de valabilitate a ofertei pentru Avioane Craiova

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a decis în şedinţa Colegiului Director de joi, 16 aprilie 2009, prelungirea cu 30 de zile a termenului de valabilitate pentru S.C. Avioane Craiova S.A., respectiv până la data de 17 mai 2009, în vederea finalizării negocierilor cu ofertantul Alenia Aeronautics S.p.A. Italia.

Decizia Autorităţii a fost luată în temeiul articolului 7, alineatul 2 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care stipulează că „Instituţia publică implicată poate decide justificat prelungirea termenului de valabilitate a ofertei de vânzare pentru perioade succesive ce nu pot depăşi 30 de zile fiecare şi care nu pot însuma mai mult de 180 de zile”.

Menţionăm că în cursul zilei de miercuri, 15 aprilie, au avut loc discuţii pe baza ofertei tehnice şi financiare iniţiale depuse de Alenia Aeronautics S.p.A. AVAS, în conformitate cu prevederile metodei de privatizare pe bază de „oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile” a solicitat îmbunătăţirea ofertei.

Următoarea şedinţă de negociere, în care ofertantul va prezenta oferta finală, îmbunătăţită şi irevocabilă, va avea loc în perioada 22 – 24 aprilie.

            Informaţii de background:

Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat în luna octombrie 2008 prin publicarea anunţului de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut de AVAS. Au fost cumpărate patru dosare de prezentare, iar după mai multe prelungiri succesive, termenul limită de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Până la data limită s-a depus o singură ofertă de cumpărare din partea firmei Alenia Aeronautics S.p.A. Italia.

Direcţia Relaţii Publice

16 aprilie 2009


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 501

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 303

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 339

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 698

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 630

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 665

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 597

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 638

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 747

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 418

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 833

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 689

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 529

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 863

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 649