Performanţa operaţională a BCR în primele trei trimestre din 2010 a crescut cu 3,6% într-un context economic dificil

I. Principalele REZULTATE FINANCIARE pentru GRUPUL BCR

Performanţă operaţională mai bună, susţinută de generarea continuă de venituri şi de controlul costurilor

Rezultatul operaţional a crescut până la 2.304,4 milioane lei (548,4 milioane EUR) în primele trei trimestre din 2010, cu 3,6% mai mult faţă de primele nouă luni din 2009 pe baza generării continue de venituri şi a controlului costurilor. Creşterea venitului operaţional s-a încetinit (majorare cu 57,4 milioane lei sau cu 1,6% faţă de primele nouă luni ale anului 2009) fiind însoţita insă de diminuarea cheltuielilor operaţionale (în scădere cu 23,6 milioane RON sau 1,9% pe an. Profitul net după impozitare şi plata intereselor minoritare s-a ridicat la 494,5 milioane lei (117,7 milioane EUR) în scădere cu 29,3% faţă de sfârşitul lunii septembrie 2009, în principal ca urmare a cheltuielii mai mari cu provizioanele generata de condiţiile dificile de pe piaţă care au un impact major asupra clienţilor BCR şi a impactului implementării OUG 50/2010 asupra veniturilor din comisioane.

Eficienţă îmbunătăţită şi management pozitiv al riscurilor în condiţiile unui mediu economic foarte solicitant

Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit la 35,1% la finele T3 2010 (36,3% la sfârşitul lunii septembrie 2009).Rentabilitatea capitalului (ROE) s-a diminuat la 9,5% la sfârşitul lui septembrie (14,5% la sfârşitul lui septembrie 2009). Creditele neperformante (NPL) au continuat sa crească conform aşteptărilor datorită condiţiilor nefavorabile de pe piaţă care afectează clienţii, dar pot fi gestionate, cu o rată de acoperire care se menţine la un nivel confortabil de 126% (garanţii şi provizioane). Evoluţia NPL a determinat creşterea Costurilor de risc cu 7% (104,3 milioane lei).

Afacerea şi-a continuat creşterea potrivit aşteptărilor în condiţiile unei economii slăbite

Faţă de anul trecut, BCR (numai banca) şi-a menţinut la aproximativ 22% cota de piaţă la credite, datorită unei creşteri uşoare a creditelor pentru locuinţe (+0,8 p.p. creştere anuala) şi unei poziţii relativ stabile pe segmentul corporate. Banca are o poziţie puternică în ceea ce priveşte lichiditatea şi baza de capital, precum şi o ofertă mai bună, adaptată contextului economic şi concurenţial actual. În ceea ce priveşte pasivele, BCR deţine 1/5 din depozitele create de clienţi datorită unei politici de preţuri competitive şi forţei mărcii BCR. Operaţiunile de retail se auto-finanţează, raportul dintre creditele şi depozitele retail (LTD) menţinându-se la aproximativ 84%, conform standardelor locale.

Rezultatul operaţional pozitiv demonstrează capacitatea BCR de a răspunde corespunzător la condiţiile dificile de pe piaţă. Adoptăm o abordare prudentă a riscului, dat fiind contextul economic încă dificil. BCR este bine pregătită pentru a face faţă cu succes acestei situaţii; vom continua să ne ajutam clienţii să traverseze această perioadă precum şi să căutăm soluţii pentru a ajuta România sa reia creşterea economică " a declarat Dominic Bruynseels, CEO al BCR.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1761

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1390

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 929

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1684

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 903

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 939

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 960

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2581

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1049

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3766

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 893

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1747

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 769

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2378

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2722