Rezultate şi perspective la încheierea mandatului ES Ambasadorul Republicii Cuba în România, Doamna Marta C. Fajardo Palet

Bucureşti, 19 septembrie 2013: Excelenţa Sa, Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov a primit vizita de „Rămas Bun” a Excelenţei Sale, Ambasadorul Cubei în România, Doamna Marta C. Fajardo Palet, prilej de a celebra bunele relaţii de colaborare dintre Camera de Comerţ Naţională a României şi Ambasada Republicii Cuba la Bucureşti, concretizate în iniţiative comune bogate, în beneficiul oamenilor de afaceri români şi cubanezi.
 
Reuniunea a inclus o retrospectivă a activităţilor de promovare a relaţiilor economice şi comerciale româno-cubaneze care, a notat Excelenţa Sa Doamna Ambasador, au înregistrat un progres notabil în 2012, ce deschide numeroase posibilităţi de extindere a cooperării bilaterale în viitor, în ciuda crizei economice globale. Excelenţa Sa a mulţumit Conducerii Camerei de Comerţ Naţionale pentru deschidere şi colaborare, vorbind despre rolul esenţial al Camerelor de Comerţ, structuri de reprezentare ale oamenilor de afaceri, în dinamizarea schimburilor comerciale bilaterale.
 
La rândul său, Excelenţa Sa Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale, Domnul Mihail M. Vlasov a evidenţiat dialogul excelent, proiectele dezvoltate şi implicarea Ambasadei Republicii Cuba la Bucureşti în promovarea oportunităţilor de cooperare la nivelul celor două comunităţi de afaceri.
 
„A fost o onoare pentru Camera de Comerţ Naţională să colaboreze cu Excelenţa Voastră şi am convingerea că ne vom bucura în continuare de aceleaşi bune auspicii pentru îndeplinirea misiunii noastre comune de consolidare a relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi Cuba”, a declarat Excelenţa Sa, Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale, Domnul Mihail M. Vlasov.
 
 
„Buna colaborare dintre organizaţiile noastre descrie perspectiva unui viitor benefic relaţiilor de afaceri româno-cubaneze. Deşi schimburile comerciale au crescut, acestea nu evidenţiază pe deplin potenţialul şi oportunităţile celor două pieţe. Sunt încă multe oportunităţi de afaceri neexplorate de companiile din ţările noastre, iar evenimentele de promovare - târgurile internaţionale, misiunile economice, reprezintă o platformă generoasă pentru extinderea cooperării româno - cubaneze”, a declarat Ambasadorul Republicii Cuba în România, Doamna Marta C. Fajardo Palet.
 
În acest context, Camera de Comerţ Naţională a reiterat alături de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti interesul Sistemului Cameral românesc pentru manifestările expoziţionale organizate în Cuba, în special oportunitatea de a participa la Târgul Internaţional de la Havana - FIHAV 2013.
 
În încheierea vizitei, Excelenţa Sa Ambasadorul Cubei şi-a luat „Rămas Bun” printr-un mesaj de prietenie, consemnat în Cartea de Onoare a Camerei de Comerţ Naţionale.
 
 

Camera de Comerţ şi Industrie a României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 309

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5559

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 508

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 511

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3757

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 604

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1024

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2650

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3642

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 436

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1116

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 978

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 663

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5249

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1190