Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării achiziționează echipamente IT și foto - optice de peste 420.000 de lei (DOCUMENT)

 

 
  • Contractul are data 10 mai a.c., ofertant câștigător fiind firma Pragma Computers SRL.
 
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, ca autoritate contractantă, a atribuit contractul „Achiziție de produse Echipamente U.I.P. în cadrul proiectului «Măsuri pentru asigurarea unui statut favorabil de protecție și conservare a habitatelor și a speciilor periclitate din RBDD în context internațional, Cod SMIS 123621», achiziția fiind atribuită prin anunț de atribuire la anunț de participare.
 
Contractul are data 10 mai a.c. Valoarea totală a achiziției (fără TVA) este de 421.137 lei, ofertant câștigător fiind Pragma Computers SRL.
 
După cum se arată pe e-licitatie.ro, contractul are ca obiectiv creșterea eficienței activității autorității contractante, îmbunătățirea performanțelor profesionale ale personalului, reducerea timpului alocat activităților și reducerea costurilor corespunzătoare.
 
Contractul este împărțit în loturi:
 
1. Echipamente IT (valoare contract - 190.833 lei) 
 
PC Procesare - 5 bucăți 
Laptop teren - 2
Sistem desktop - 1

Monitor - 1
Laptop - 1
Laptop 2 in 1 - 1

Imprimantă Laser - 3
HDD Extern portabil - 3
Tablete + husă - 7
Smartphone - 24
 
2. Echipamente foto, optice (valoare contract - 230.304 lei) 
 
Trepied + husă + cap trepied - 4
Lunete cu husă - 4
Binoclu + husă - 24
Aparat foto - 15.
 
Despre Pragma Computers SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată luni, 15 mai, Pragma Computers SRL a fost înființată în anul 1992, are adresa în București, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală este „Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software- ului“.
 
Conform sursei citate, în Pragma Computers SRL asociați sunt Mihaela Alexandra Gheorghiță și Cătălin Corneliu Gheorghiță, ambii cu câte 50%. Aceștia au și calitatea de administrator, alături de Cosmin - Mihai Gheorghiță.
 
Potrivit Confidas, în 2021 Pragma Computers SRL a avut o cifră de afaceri de 21.315.587 lei, un profit net de 2.273.265 lei și 9 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 18.049.590 lei, un profit net de 1.103.396 lei și același număr de angajați.
 
Platforma Confidas.ro informează și că Pragma Computers SRL a încheiat 919 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 83.242.482,10 lei, autoritățile contractante din Constanța fiind Autoritatea Navală Română, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul de Poliție al județului Constanța și Tribunalul Constanța.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Autoritatea Navală Română, achiziție de aproape 58.000 de lei, cu obiectiv general siguranța navigației (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.