Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

Ce firme vor face curăţenie în staţiile CF de pe raza Sucursalei Regionale Constanţa (document)

 
Compania Naţionala de Căi Ferate CFR SA a publicat numele agenţilor economici care şi-au adjudecat loturi ale contractului „Salubrizare staţii CF pe raza SRCF Constanţa – 5 loturi“. Aceştia sunt: Astru Grup SRL, Euro Construct SA, Diatours SRL.
 
SRCF Constanţa deţine un număr de 18 obiective reprezentând staţii CF (aferente judetelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Calăraşi), cu trafic intens de călători în perioada sezonului estival sau în extrasezon, precum şi un sediu administrativ al Sucursalei RCF Constanţa. Serviciul ce urmează a fi achiziţionat presupune: asigurarea activităţii de salubrizare în sălile de aşteptare, vestibule şi holurile de acces în staţie, în holurile caselor de bilete, în spațiile în care își desfășoară activitatea personalul de exploatare, peroane, spaţii dintre liniile căii ferate, spaţiile verzi din incinta staţiilor, pasaje subterane, trotuare, şi suprafeţele de acces din staţie spre oraş, WC-uri, rampe de gunoi, etc, pentru o perioadă de 24 luni.
 
Durata acordului cadru va putea fi prelungită din motive neimputabile părților contractante, valoarile estimate pentru o eventuală prelungire fiind: lot 1 - Stația Constanța Oraș,  101.840,91 lei, Lot 2 - județul Constanța, 129.378,91 lei, Lot 3  -județul Tulcea, 23.614,32 lei, Lot 4 - județul Călărași, 54.621,10 lei, Lot 5 - județul Ialomița, 58.179,82 lei. Contractul nr. 127 / 7 aprilie 2020 - Salubrizare stații CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța (lotul 3, judeţul Tulcea) a fost adjudecat de Astru Grup SRL, valoarea acestuia fiind de 143.261,52 lei. Contractul nr. 136 / 13 aprilie 2020 - Salubrizare stații CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța (lotul 1, Stația Constanța),  în valoare de  591192,2 lei, a revenit societăţilor Euro Construct SA şi Diatours SRL. De asemenea, contractul nr. 138 / 13 aprilie 2020 - Salubrizare stații CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța (Lotul 2 județul Constanța), în valoare de 798292,5 lei, a fost atribuit firmelor Diatours SRL şi Euro Construct SA. La rândul său, coontrcatul nr. 131 / 13 aprilie 2020 - Salubrizare stații CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța ( Lotul 4 județul Călărași), în valoare de 319.600,8 lei, a fost câştigat de
Diatours SRL. Nu în ultimul rând, contractul nr. 133 / 13 aprilie 2020 - Salubrizare stații CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanța (Lotul 5 județul Ialomița), în valoare de 324.170,4 lei, a fost atribuit firmei Diatours SRL. 
 

Responsabili de atribuirea porcedurii

 
Precizam că persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, din cadrul CNCF "CFR" SA, Sucursala Regionaă CF Constanţa sunt: Maer Dorin Ioan - director, Anton Radu - şef Revizorat SC, Mega Joiţa - director adjunct, Tiron Gabriela - şef Serviciu PDFC-Economic, Ciobanu Alina Manuela - şef Serviciu BAI-Economic, Şerbanescu Mariana - economist, Serviciul BAI Tudor Constantin Dumitru - şef Divizie Comercialp, Nicolae Catalina Elena - şef Serviciu Elaborare Urmarire Contracte, Dobre Alina - Economist Serviviul EUC, Nica Veronica - şef birou Asigurare Utilităţi, Divizia Comercială, Draghici Alina - economist Birou Facturare, Daneci Patrau Denisa - şef birou facturare, Serviciul EUC, Răceanu Camelia - şef Oficiu Juridic, Butoi Marcel - şef Birou Avizare documentaţii, reprezentare, Oficiul Juridic, Nacu Camelia - consultant juridic Oficiul Juridic, Popescu Adriana Laurenţia - consultant juridic Oficiul Juridic, Poşircă Daniela - consultant juridic Oficiul Juridic, Magnea Maria - şef Serviciu Achiziţii Publice, Toader Daniel Marius - expert achiziţii-Serviciul Achiziţii Publice, Bascoveanu Mariana – inginer Serviciul Achiziţii Publice, Dăscălescu Roxana-Georgiana - inginer, Serviciul  Achiziţii Publice.
 

Euro Construct SA, în datele Registrului Comerţului

 
Firma a luat fiinţă în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200.000 de lei, integral vărsat, este compus din 10.000 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 20 de lei. Euro Construct SA este controlată de Constantin Străinu , cu 5,69% din capitalul social, Gheorghe Şerbănescu - 1,01% din capitalul social, Niculina Bolchiş, cu 1,01% din capitalul social, Ovidiu Mugurel Cherţ, cu 5,04% din capitalul social, şi Vlad Tudor, cu 87,25% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, sunt Nicoleta Papuc şi Vlad Tudor. În anul fiscal 2015, firma a avut 131 de salariaţi, o cifră de afaceri de 11.771.055 de lei şi un profit de 597.758 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma a avut 121 de salariaţi, cifră de afaceri de 9.875.842 de lei şi profit de 724.105 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 253 de salariaţi, cifră de afaceri de 16.660.110 lei şi profit de 1.806.526 de lei.
 

Despre Astru Grup SRL

 
Astru Grup SRL este o firmă înființată în anul 2007 cu sediul social în municipiul Brăila. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului în data de 13 ianuarie, asociați și administratori în firmă sunt Tamara Cristina Dumitrescu și Dumitrescu I. Claudiu – Stelian. Firma are ca principală activitate „activităţi generale de curăţenie a clădirilor”.
 

Despre Diatours SRL

 
Cu sediul social în municipiul Bistriţa, societatea a luat fiinţă în anul 1992. Capitalul social subscris, de 33.200 de lei, integral vărsat, este compus din 3.320 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator este Vasile Onigaş. Diatours SRL desfăşoară activităţi generale de curăţenie a clădirilor.  
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice”.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
 
Citește și:
 
Dormitoarele de personal şi spaţiile administrative ale SRTFC Constanţa, salubrizate de Euro Construct SA (document)

CFR Călători a atribuit contractul privind salubrizarea dormitoarelor personalului angajat (document)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contractul privind studiul de fezabilitate pentru modernizarea trecerilor de cale ferată, atribuit de SR CF Constanţa firmei VIO-TOP SRL (document)

15 Feb 2020 2496

Contract pentru tăierea vegetaţiei Con Metal CF SRL din Bucureşti a semnat cu Sucursala Regională CF Constanţa (document)

07 Feb 2020 718

Se modernizează trecerile de cale ferată din judeţul Constanţa. Ce a solicitat Sucursala Regionala CF Constanţa de la agenţia de mediu

17 Jan 2020 885

Firma unui afacerist din Negreşti-Oaş a bifat un contract cu Sucursala Regională CF Constanţa (document)

30 Dec 2019 1302

Instalaţiile de stingere a incendiilor din dotarea Sucursalei Regionale CF Constanţa, pe mâna unei firme din Bucureşti (document)

14 Dec 2019 1529

Pamirco și Salmir Impex vor furniza traverse către CFR SA, Sucursala Regională CF Constanța (document)

09 Dec 2019 890

Car Top SRL va întocmi documentația de cadastru pentru Sucursala Regională CF Constanța (document)

04 Nov 2019 1771

CFR SA pregătește modernizarea mai multor treceri la nivel de pe raza sucursalei Constanța

24 Oct 2019 851

Stone Construct SRL şi-a adjudecat un contract de la CFR - Sucursala Regională CF Constanţa (document)

15 Oct 2019 638

Undă verde pentru reabilitarea tunelului pietonal din Gara CFR Constanţa

24 Jul 2019 1136

Licitaţie pentru spaţiile Sucursalei Regionale CF Constanţa. Care sunt domeniile de activitate

06 Apr 2019 1020

Trei certificate de urbanism emise de municipalitate CFR SA pregăteşte modernizarea căii ferate din Portul Constanţa

09 Mar 2019 1567

O sală de sport va fi amenajată în Gara Constanţa. Licitaţia a fost demarată. Ce spune directorul CFR Infrastructură (document)

17 Jan 2019 2613

Ecserv Interprod va înlocui tâmplăria la clădirile de pe raza SRCF Constanţa (document)

09 Nov 2018 954

Circulația feroviară și rutieră închisă la Eforie Nord pe strada 23 August. De ce a fost luată decizia și cât durează restricțiile

12 Oct 2018 1321