Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

CFR îşi schimbă faţa, dar colaboratorii ba Compania Naţională de Căi Ferate, contract de sute de mii de lei cu o firmă din Medgidia (document)

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR“ - SA, prin sucursala RCF Constanţa, a organizat o licitaţie de atribuire a unui contract de înlocuire a tâmplăriei cu PVC sau aluminiu şi geam termopan la clădiri pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa. Agentul economic căruia i-a fost atribuit contractul este Stone Construct SRL, din municipiul Medgidia, potrivit licitatiapublica.ro.
 
Astfel, prin atribuirea acestui contract, vor fi efectuate lucrări de instalare de tâmplărie nemetalică. Valoarea totală finală a contractului este de 168.413,29 de lei. Contractul a fost atribuit prin organizarea unei licitaţii deschise, la data de 19 noiembrie. Au fost primite trei oferte, două dintre acestea fiind admisibile.

Lucrările vor fi efectuate la adresa Sucursalei RCF Constanţa, aleea Albăstrelelor nr. 10.

Cine deţine firma câştigătoare

SC Stone Construct SRL are sediul în municipiul Medgidia, pe strada Constantin Golea nr. 15. Firma este în funcţiune din anul 2001. Potrivit Registrului Comerţului, firma are ca domeniu de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Unic asociat în Stone Construct SRL apare Vasile Ivanof, de 65 de ani, din Constanţa.
 
Vasile Ivanof mai este asociat şi administrator şi în societatea Contabilitate şi Expertize SRL, din Medgidia, care se află în lichidare, dar şi în Sofocleos Construct SRL, aflată tot în lichidare.
 
De asemenea, SC Stone Construct SRL a mai câştigat în trecut licitaţii cu CFR SA. Una dintre ele a fost cea din anul 2009, când unicul ofertant, societatea lui Vasile Ivanof, şi-a adjudecat contractul prin care CFR a achiziţionat forţă de muncă pentru întreţinerea şi repararea liniilor CF, după cum cotidianul ZIUA de Constanţa arăta AICI.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stone Construct SRL - contract atribuit de Compania Națională de Căi Ferate CFR. Ce servicii va presta firma (document)

09 Jun 2018 619

Stone Construct Medgidia, un nou contract cu CFR (document)

11 Dec 2014 2067

Interventii accidentale la constructii si instalatii aferente pe raza SCREIR CF Constanta - 04.11.2013

04 Nov 2013 978

Interventii accidentale la constructii si instalatii aferente de pe raza SRCF Constanta - 01.07.2011

01 Jul 2011 695

Furnizare forta de munca - 07.01.2009

07 Jan 2009 1115