CFR se pregăteşte de iarnă S-a atribuit contractul pentru revizii anuale şi reparaţii la pluguri de zăpadă

CFR va plati aproximativ 80.000 lei pentru revizii anuale si reparatii la pluguri de zapada.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR – SA a atribuit, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei licitaţii deschise, contractul, în două loturi, pentru revizii anuale şi reparaţii pluguri de zăpadă, în valoare de 79.320,98 lei. Au fost declarate câştigătoare SC Acazia Impex SRL, valoarea contractului în acest caz fiind de 29.771,92 lei, şi SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje, care va încasa de pe urma acestui contract suma de 49.549,06 lei.

Potrivit Registrului Comerţului, SC Acazia Impex SRL, cu sediul în Târgu Mureş, are doi asociaţi, respectiv Petru Matei şi Ortenzia Matei. Firma celor doi declarase la finalul anului 2012 o cifră de afaceri de 3.201.956 lei, un profit net de 80.149 lei şi 44 de salariaţi.
Cea de-a doua firmă câştigătoare, societatea comercială Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – CFR IRLU SA, are ca asociat pe Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, firmă care la rândul ei are ca acţionar statul român prin Ministerul Transporturilor. Societatea comercială Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – CFR IRLU SA declarase la finalul anului 2012 o cifră de afaceri de 109.799.879 lei, profit 0 şi 1.741 de salariaţi.

Aceeaşi Companie Naţională de Căi Ferate CFR – SA cumpără 430 de lămpi de semnalizare 12V/20W, soclu BA 20d, valoarea totală a contractului fiind de 4.900 lei, deşi valoarea estimată se ridica la suma de 12.599 lei. Contractul a fost atribuit, tot la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei licitaţii deschise la care s-au înscris două firme, cea declarată câştigătoare fiind SC Micronix Plus SRL, cu sediul în localitatea Otopeni. Produsele achiziţionate ar urma să fie livrate, potrivit anunţului de atribuire, la magazia secţiei CT1 Constanţa.
În ceea ce priveşte firma câştigătoare, Micronix Plus SRL, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu doi asociaţi, respectiv Liliana Popovici şi Marius Gabriel Popovici, cu câte 50 de procente. Cei doi mai figurează ca asociaţi şi în SC Infrared Training & Consulting Center SRL. La finalul anului 2012, SC Micronix Plus SRL declarase o cifră de afaceri de 5.836.267 lei, un profit de 1.189.413 lei şi 9 salariaţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 589

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 520

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 795

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 443

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 425

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 665

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 451

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 311

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 734

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1408

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 478

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1516

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1190

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1205

În Constanța CFR face curățenia de primăvară și de minivacanță

19 Apr 2024 418