Licitații Constanța Universitatea Ovidius cumpără cu 750.000 de euro centru de date de tip Cloud de la Cloudsys Telecom SRL București (DOCUMENT)

  • Cloudsys Telecom SRL București este deținută și administrată de Alexandru Ioan Gradea.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Cloudsys Telecom SRL București și-a adjudecat contractul scos la licitație de Universitatea Ovidius Constanța pentru furnizarea unui centru de date de tip cloud.
 
Potirivit datelor oficiale, un astfel de centru contribuie la dezvoltarea infrastructurii de calcul numeric a universității.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează ca valoarea totală a contractului este de 3.721.000 de lei fără TVA, adică peste 750.000 de euro, la cursul actual.
 
Conform sursei citate, pentru acest contract a fost depusă o singură ofertă, inițial achiziția fiind estimată la 3.721.465,35 de lei fără TVA.
 
Despre contract
 
În descrierea achiziției se precizează că „oportunitatea și necesitatea achiziției Centru de date de tip Cloud contribuie la dezvoltarea infrastructurii de calcul numeric a Universității «Ovidius» din Constanța sub titulatura de «Infrastructura hardware și software pentru operaționalizarea unui Centru de Date mobil containerizat și a unei infrastructuri Cloud de înaltă performanță pentru infrastructuri masive de date inclusiv achiziția de servicii de asistență tehnica» în conformitate cu cerințele Proiectului de Tip Cloud și Infrastructuri Masive de Date și Contractului POC/252/ 29.05.2020. Realizarea și operaționalizarea Centrului de date de tip CLOUD se va materializa prin următoarele activități: 1) achiziția de echipamente IT, echipamente pentru comunicații și echipamente conexe si 2) achiziția de aplicații informatice și licențe pentru software specifice funcționării Cloud și Infrastructurilor Masive de Date (inclusiv middleware), având în componență produsele: 1.Nod hiper-convergent (include comunicație, stocare de tip bloc și sistem pentru copii de rezervă/ back-up, platformă integrată de virtualizare la nivel de server)= 4 buc.. 2.Echipament stocare de tip obiect cu asigurare retenție – (cluster storage) = 1buc.. 3.Centru de date mobil = 1buc.. 4. Sistem pentru protejarea și conservarea datelor cu conținut fix, pe termen lung, pentru infrastructuri masive de date (Big Data) = 1buc., respectiv 4) achiziția de servicii de asistența tehnică și consultanță, compusă din: 5.Punere în funcțiune a Centrului containerizat de resurse CLOUD = 1 pachet. 6.Servicii IT de dezvoltare & actualizare aplicații, configurare baze de date = 1 pachet. 7.Instruirea personalului de exploatare (pentru operarea/ administrarea de aplicații informatice) = 1 pachet“.
 
Despre Cloudsys Telecom SRL
 
Registrul Comerțului consultat la zi arată că firma Cloudsys Telecom SRL a fost înființată în 2001, sub numele Idilis SRL, în București, în 2014 și-a schimbat sediul social în Ilfov, firma devenind deja Cloudsys Telecom SRL, iar în 2019, sediul social a revenit în București.
 

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 31 august 2023, Cloudsys Telecom SRL are acum sediul social în București, Sectorul 1, strada Herăstrău, nr. 36 și se ocupă de activități de telecomunicații prin rețele cu cablu.
 
Firma are un punct de lucru și în Ploiești, județul Prahova.

 
Asociat unic și administrator este Alexandru Ioan Gradea, al cărui nume se regăsește și în firmele din Ploiești accesNET International SRL, Ecoprod Parc Industrial SRL, Biz Smart Technology SRL și Enjoy Smart Solutions SRL.
 
În 2022, Cloudsys Telecom SRL a declarat cinci angajați, profit peste 3,51 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 25,38 de milioane de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Cloudsys Telecom SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 83.317,52 de lei, autoritatea contractantă fiind Municipiul Ploiești.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Antreprenori și investitori din Finlanda, în vizită de lucru la Universitatea Ovidius din Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.