Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, cumpără materiale sanitare pentru școli (DOCUMENT)

foto: unsplash/  Dylan Gillis
  • Valoarea totală a achiziției a fost de 557.122,5 lei, însă din totalul de cinci loturi scoase la licitație, doar trei au fost atribuite.
 
Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru furnizarea de echipamente de protecție și dispozitive medicale în cadrul proiectului „Achiziții de materiale sanitare în unitățile de învățământ din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-CoV-2”.
 
Este vorba de mai multe loturi, ce includ măști de protecție, gel dezinfectant, mănuși protecție, spray dezinfectant, săpun lichid, teste rapide COVID-19, covorașe dezinfectante etc.
 
Valoarea totală a achiziției a fost de 557.122,5 lei, însă din totalul de cinci loturi scoase la licitație, doar trei au fost atribuite.
 
Lotul 3 a fost atribuit către ATS For Health, pentru suma de 483.534,5 lei, lotul 5 a fost atribuit către Socadance MD SRL, pentru suma de 12.448 lei, iar lotul 4 a fost atribuit către Signal Spectrum SRL, pentru suma de 61.140 lei. Lotul 1 a fost anulat, iar lotul 2 este încă în desfășurare.
 

ATS For Health

 
Firma este fondată în anul 2018, are sediul social în Buzău, în cadrul Complexului Comercial Mara, de pe strada Unirii. Asociați în firmă sunt Andrei Tonofrei – 90% și Lavinia Elena Tonofrei – 10%. Andrei Tonofrei este administratorul societății. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de 118.806 lei, în timp ce profitul a fost de 27.843 lei. Societatea a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 118.687 lei.
 
Cei doi asociați mai apar și în firma ATS-L Fincon SRL, în timp ce Andrei Tonofrei apare și în ATS Novus SRL.
 

Socadance MD SRL

 
Firma este înființată în anul 2006, cu sediul social în Pitești, pe calea Craiovei. Popescu Sorin Cristinel și Neacșu Mihaela-Cristina sunt asociați, cu cote egale în firmă. Cei doi sunt și administratorii companiei. Firma a raportat, în anul 2021, 7 salariați, o cifră de afaceri de peste 8,7 milioane lei și un profit de 1,23 milioane lei. Compania a încheiat peste 1300 de contracte de achiziții publice in valoare totală de 13.650.553,03 lei.
 

Signal Spectrum SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2016, cu sediul social în Comănești, județul Bacău, pe strada Gheorghe Donici. Asociat unic și administrator este Florin Iulian Cheptănuș. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de peste 800.000 lei, cât și un profit de 483.817 lei. Firma a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 1.778.954,50 lei.

 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Aproximativ 600 de persoane s-au vaccinat anti-Covid19 în ultima săptămână

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul local al municipiului Tulcea convocat astăzi, 28 februarie, în şedinţă ordinară

28 Feb 2024 598

Primii pași către înființarea Organizației de Management al Destinației Turistice – Municipiul Tulcea (GALERIE FOTO)

27 Oct 2023 868

Licitații Tulcea Comuna Mihail Kogălniceanu, contract de peste 1,40 de milioane de euro cu Opentrans din județul Maramureș pentru modernizarea drumurilor (DOCUMENT)

30 Jun 2023 1373

Mariana Gâju, prezentă la cea de-a treia Reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est

20 Jun 2023 1343

Încă un contract încheiat de Aconnect Smart Software SRL cu o primărie din județul Tulcea (DOCUMENT)

13 Dec 2022 2902