Primii pași către înființarea Organizației de Management al Destinației Turistice – Municipiul Tulcea (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: Primăria TulceaJoi, 26 octombrie, la Sala Mihail Kogălniceanu, Primăria Municipiului Tulcea a organizat o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri local, în vederea constituirii Organizației de Management al Destinației Turistice – Municipiul Tulcea.

„Având în vedere instituirea unui cadru legislativ favorabil, în contextul necesității de a valorifica resursele turistice ale municipiului și potențialul turistic existent, Primăria Municipiului Tulcea a demarat procedurile de înființare și operaționalizare a Organizației de Management al Destinației – Municipiul Tulcea.
Luând în considerare forma de constituire a acestor structuri, organizate printr-un parteneriat public-privat, s-a impus, ca prim pas în constituirea OMD, necesitatea dialogului cu mediul de afaceri local. Astfel, au răspuns invitației Primăriei Municipiului Tulcea 71 de agenți economici ce activează în turism sau în domenii conexe: hoteluri, pensiuni, ambarcațiuni de agrement și transportatori navali, agenții de turism, restaurante și cafenele, activități de agrement. Au fost invitați și reprezentanți din alte localități ale județului, luând în considerare faptul că activitățile OMD vizează, printre altele, creşterea competitivităţii regionale a destinaţiei, municipiul Tulcea fiind, totodată, și un important punct de plecare a turiștilor către alte destinații din județ“ - au mai precizta reprezentanții Primăriei Tulcea

 
Din partea Primăriei Municipiului Tulcea, au fost prezenți Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea, Nicolae BIBU, Administrator Public, alți angajați ai instituției care își vor da concursul la constituirea asociației.
 
Tot în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Tulcea, a fost prezent și Alexandru FILIP (antreprenor în turism), care, grație experienței acumulate în cadrul OMD Piatra-Neamț, începând cu fondarea și avizarea acestuia, va avea atribuții și la înființarea, avizarea și coordonarea Organizației de Management al Destinației Turistice Municipiul Tulcea. Totodată, Alexandru FILIP are o carieră de peste 10 ani în domeniul turismului, în calitate de antreprenor și deține atestarea profesională agreată de Ministerul Turismului pentru funcția de manager de destinatie.
 

„În cadrul întâlnirii, Alexandru FILIP a expus o prezentare succintă, ce a cuprins o analiză statistică a activităților din domeniul turismului din municipiul Tulcea, beneficiile de membru OMD, exemple de bună practică etc.
 
Au fost discutate și diverse aspecte de natură juridică sau financiară: statut, dobândirea calității de membru, cotizații și alte surse de finanțare. În perioada imediat următoare va continua procesul de constituire juridică a OMD Municipiul Tulcea, urmând ca, ulterior, să se facă pasul spre avizare la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, astfel încât structura să devină funcțională începând din primăvara anului viitor.
 
OMD Municipiul Tulcea va avea misiunea de a realiza și de a implementa o strategie profesionistă de marketing. De asemenea, crearea unui brand turistic local, realizarea unei noi hărți turistice și implementarea unor campanii de promovare sunt doar câteva dintre obiectivele organizației pe termen scurt. În prezent, în România sunt avizate 16 OMD-uri locale, 2 județene (Maramureș și Constanța) și 1 regional (Bucovina)“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Tulcea.

Citește și: 

Contractul de achiziție pentru elaborarea strategiei de marketing a destinației, semnat de OMD Mamaia – Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 602

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 707

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 1140

OFICIAL OMD Municipiul Tulcea a obținut avizul legal de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

29 Dec 2023 706