Servicii medical-veterinare, achiziţionate de Primăria Mangalia pentru câinii fără stăpân (document)

Primăria Municipiului Mangalia a atribuit prin procedură simplificată fără licitaţie două contracte de prestări servicii medical-veterinare, respectiv asistenţă medical-veterinară, societăţii Felina Vet SRL.
 
Pentru serviciul medical veterinar destinat câinilor fără stăpân din municipiul Mangalia, valoarea totală a achiziţiei (fără TVA) este de 495.600 de lei. Pentru asistenţă medical-veterinară la capturarea patrupedelor fără stăpân din Mangalia, valoarea achiziţiei este de 84.000 de lei. Potrivit licitatiapublica.ro, nu a fost organizată licitaţie electronică, contractele fiind atribuite direct câştigătorului la data de 28 iunie 2018.
 

Felina Vet SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 11 iulie 2018, firma a fost înfiinţată în anul 2010, având sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 800 de lei, este compus din 80 de părţi sociale cu o valoare de 10 lei fiecare. Asociaţi persoane fizice ai societăţii sunt: Florentina Istrate, cu cinci părţi sociale şi o cotă de participare la profit şi pierderi de 6,25%, şi Valentin Manuel Istrate, cu 75 de părţi sociale şi o cotă de participare la profit şi pierderi de 93,75%. Cei doi sunt şi persoane împuternicite ale societăţii.
 
Punctele de lucru ale societăţii sunt în: sat Bucov, comuna Bucov, comuna Adunaţii-Copăceni, şoseaua Bucureşti - Giurgiu, KM23, Bucureşti, Sectorul 5, strada Voicu Tomescu, comuna 1 Decembrie, şoseaua Giurgiului, Bucureşti, Sectorul 5, strada Humuleşti.
 
Potrivit situaţiei financiare pe anul 2015, firma a avut o cifră de afaceri de 485.815 lei, un profit de 1.092 de lei şi şapte angajaţi la finele anului. În anul 2016, societatea a avut o cifră de afaceri de 502.933 de lei, cinci angajaţi şi o pierdere de 126.717 lei. În anul 2017, numărul angajaţilor a scăzut la trei persoane, cifra de afaceri fiind de 794.605 lei, iar profitul, de 474.449 de lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mki

12 Jul, 2018 07:57

alti criminali... bai, nene, cum de toate contractele de gestionare a cainior sunt acordate doar jigodiilor????

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 519

Primăria Mangalia, executată silit. Ce spune primarul Cristian Radu despre un teren scos la licitație de un executor judecătoresc (DOCUMENT)

07 May 2024 754

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 630

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 481

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 596

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 395

Cumpărări directe Constanța În diferite zone din Mangalia se aplică marcaj rutier (DOCUMENT)

29 Apr 2024 432

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 474

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 740

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 489

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 459

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 416

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 524

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 400

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 476