Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

Primăria Municipiului Mangalia organizează, joi, 25 aprilie, o conferință de presă, la care este abordată tema care se referă la implementarea unui pachet de măsuri destinate sprijinirii și încurajării tinerilor, în plan socio-profesional. 

La evenimentul gazduit de Clubul Nautic Callatis, din Portul Turistic Mangalia, participa  Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, Dragoș Angelescu, viceprimarul, consilieri locali, alături de zeci de tineri din oraș.


Primăria Mangalia abordează problema tinerilor pe categorii de vârstă astfel încât sa vina în întâmpinarea nevoilor acestora, în funcție de nevoile pe care le au.


"Toți tinerii din Mangalia vor avea acces gratuit la bazinul olimpic care urmează sa fie inaugurat, la grădina de vară și la sălile moderne de sport. Toate aceste proiecte au fost începute acum 5 ani și realizate cu fonduri europene", a spus primarul Cristian Radu.

"Ne dorim înființarea unei piste de carting la Mangalia, care va fi destinată tinerilor sportivi din Mangalia. Vom depune proiectul în vară și în 4 ani vom avea această pistă pentru cei care vor să se antreneze" a punctat Dragoș Angelescu, viceprimarul municipiului Mangalia.



Festivalul de film la Mangalia va avea loc în această vară pe litoral. "Ne dorim ca acest festival să devină o tradiție", a subliniat viceprimarul municipiului Mangalia.

"În toate proiectele pe care le implementăm, ne consultăm cu tinerii, care sunt principalii beneficiari. Trei tineri din Mangalia s-au calificat la un concurs internațional de aeronautică, organizat în America. Îi vom susține pe toți tinerii care performează, deoarece ne dorim ca ei să rămână în orașul Mangalia. Trebuie să investim în viitorul orașului. Primăria va susține mereu tinerii și bătrânii", a mai transmis primarul Cristian Radu. 

Edilul șef al orașului a mai anunțat că Primăria va redeschide taberele școlare și în transportul școlar. "E firesc să investim banii publici în tinerii din Mangalia. În prezent, elevii din Mangalia merg la școală, gratuit, cu transport electric. Acum câțiva ani, copiii dintr-un cartier mărginaș al orașului, Zootehnie, veneau la școală pe jos. Eram obligat să facem acest lucru și să implementăm proiectul privind transportul elevilor", a mai continuat primarul Cristian Radu. Acest proiect va fi extins, astfel încât toți copiii și elevii să beneficieze de transport gratuit. 


"În afară de asta, va trebui să ne gândim și la petrecerea timpului liber. Avem în lucru un proiect pentru Gravity parc, deoarece sunt mulți tineri pasionați de sport", a menționat viceprimarul Dragoș Angelescu.

Tinerii din Mangalia care vor să facă sport, vor avea acces gratuit în sălile de spor. "Vă vom sprijinirii mereu, iar ușile primăriei sunt mereu deschise!" le-a spus tinerilor Cristian Radu.

De asemenea, primăria Mangalia va continua modernizarea cabinetelor medicale școlare. "Cabinetele medicale din școli vor fi dotate și vom atrage și medici nutriționiști", a punctat viceprimarul municipiului Mangalia.

La Comorova, primaria Mangalia va amenaja un parc in care tinerii se vor putea plimba cu bicicleta. "E important să ne gândim și la tinerele familii. În toamna aceasta vom inaugura o creșă, care a fost constituită cu susținerea ambasadei SUA. Ne bucurăm că avem atât de mulți copii în oraș. Asta înseamnă că tinerii nu mai pleacă din Mangalia", a menționat primarul Cristian Radu.

La rândul sau, viceprimarul municipiului Mangalia a anunțat că programul grădinițelor va fi extins și pe perioada verii, ca părinții să se poată duce la muncă.

Pentru tinerii din Mangaila a fost inaugurat primul bloc de locuințe, urmând să fie edificate încă 12. Mai mult, în Cap Aurora, primăria va face un centru pentru tineri, în valoare de 5 milioane de euro.


Citește și:

Cumpărări directe ConstanțaPrimăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 491

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 424

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 432

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 347

Cumpărări directe Constanța În diferite zone din Mangalia se aplică marcaj rutier (DOCUMENT)

29 Apr 2024 398

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 437

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 471

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 446

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 397

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 364

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 441

Cumpărări directe Constanța Cinematograful Pescăruș din Mangalia va fi reabilitat în vederea conservării de Ariv Ind SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1116

Primarul Municipiului Mangalia, la judecată cu SC ADytza Niko SRL. Ce au decis magistrații Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 444

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 622