Pregătirea profesională, o nouă măsură pentru creşterea calităţii serviciilor în asigurări

Pregătirea profesională, o nouă măsură pentru creşterea calităţii serviciilor în asigurări

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) reaminteşte că, începând cu 1 septembrie 2011, persoanele care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare au obligaţia să prezinte un certificat de calificare profesională în domeniul asigurărilor.

Conform normelor emise de CSA referitoare la pregătirea profesională, certificatul reprezintă o condiţie pentru încheierea, pentru prima dată, a unui contract de muncă, de mandat sau intermediere în domeniul asigurărilor.

În plus, atât noii veniţi în domeniul distribuţiei produselor de asigurare după data de 1 septembrie, cât şi cei care desfăşoară deja asemenea activitate au obligaţia ca, la perioade sucesive de maxim 3 ani (respectiv de 2 ani în cazul conducătorilor intermediarilor), să facă dovada că au urmat un program de pregătire profesională continuă, aprobat de către CSA. Aceste perioade se calculează de la data de 01.10.2010.

Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a declarat: ”Piaţa asigurărilor are un mare potenţial de dezvoltare şi cu siguranţă va crea multe oportunităţi pentru forţa de muncă în următorii ani. Rolul nostru este să ne asigurăm că cei care lucrează în această piaţă au şi competenţe profesionale suficiente astfel încât clienţii lor să înţeleagă exact ce cumpără.”

Certificatul de calificare profesională/pregătire profesională continuă se poate obţine în urma susţinerii unui examen organizat de către Institutul de Management în Asigurări (IMA), după frecventarea unor cursuri de profil la oricare dintre furnizorii de programe educaţionale autorizaţi. IMA este instituţia de educaţie profesională înfiinţată de CSA în vederea implementării programelor de pregătire profesională (calificare şi pregătire profesională continuă) într-un mod unitar.

Examenele sunt organizate de IMA atât la sediul său din Bucureşti, cât şi în oricare dintre cele 5 centre regionale de care dispune (Iaşi, Constanţa, Cluj, Tg.Mureş şi Timişoara) fiind astfel acoperit întregul teritoriu al ţării.

Procedura de înscriere la examen, precum şi calendarul sesiunilor de examinări sunt afişate pe site-ul Institutului www.ima-imi.ro, la secţiunea Comisia de monitorizare a calităţii pregătirii profesionale. Prima sesiune de examinări a fost programată pentru perioada august-octombrie 2011, celelalte urmând a fi afişate de asemenea pe site. IMA poate suplimenta numărul de examene din cadrul sesiunilor stabilite, fiind oricând pregătită să răspundă solicitărilor în materie de certificare a pregătirii profesionale în domeniul asigurărilor.

În ceea ce priveşte cursurile de profil, IMA a autorizat până în prezent 33 furnizori de programe educaţionale în domeniul asigurărilor, 224 de lectori pentru programele de pregătire în domeniul  asigurărilor şi 4 platforme de pregătire în sistem e-learning. Lista furnizorilor autorizaţi este disponibilă, de asemenea, pe site-ul IMA.

Totodată, IMA a aprobat 10 programe de pregătire profesională, din care 7 de calificare profesională (4 pentru asigurări de viaţă, 1 pentru asigurări generale şi 2 pentru conducători) şi 3 de pregătire profesională continuă (2 pentru asigurări de viaţă şi 1 pentru asigurări generale) şi a definitivat 6 suporturi de cursuri cu programele analitice aferente acestora.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la atestarea calificării profesionale, precum şi a pregătirii profesionale continue în domeniul asigurărilor, vă puteţi adresa Institutului de Management în Asigurări, la telefon 021.230.51.20.


***

Despre CSA

CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activităţii de asigurare în România, precum şi cu atribuţii de emitere a normelor de aplicare a legii.

Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA - Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi IAIS - Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea şi amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 433

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 524

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 406

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 401

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 567

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 444

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 387

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 575

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 729

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 706

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598