Antonia vă invită la Maritimo!

Maritimo Shopping Center vă invită, din nou, să petreceţi o seară specială, alături de solista Antonia Castellano, considerată a fi una dintre cele mai sexy cântăreţe din România. Începând cu orele 19.30, la Intrarea 3, constănţenii de toate vârstele sunt aşteptaţi la un incendiar concert live. Vineri, la Constanţa, artista va fi prezentă alături de dansatorii ei, din playlist-ul show-ului nelipsind controversata piesă „Marabou”, destinată, iniţial, Vanessei Paradis, dar respinsă de vedetă pe motiv că nu mai vrea să cânte piese în stilul „adult contemporary”. Melodia i s-a potrivit însă perfect Antoniei, ajungând hit în România şi putând fi ascultată live şi de fanii constănţeni ai frumoasei artiste.
După mai bine de 13 ani, în care a trăit în Statele Unite ale Americii, în Utah şi Las Vegas, Antonia s-a întors, împreună cu familia, în România. Aici, în anul 2009, ea l-a întâlnit pe producătorul Tom Boxer şi astfel a luat naştere primul hit al artistei, „Roses on Fire”, care a beneficiat şi de un videoclip regizat şi filmat de acesta. „Roses on Fire” a avut un mare succes şi peste hotare, fiind difuzat pe posturi de radio şi televiziune din ţări precum Olanda, Polonia sau Grecia. O altă piesă cu care Antonia i-a cucerit pe ascultători, „Morena”, a fost creată tot de către Tom Boxer şi s-a aflat, în urmă cu trei ani, în fruntea topurilor autohtone. A urmat hit-ul „Shake It Mama”, lansat în 2010, iar în 2011, colaborarea ei cu Tom Boxer s-a încheiat, însă acesta i-a lăsat „moştenire” toate drepturile pentru piesele compuse special pentru ea. Solista ştie să facă show-uri incendiare atât la evenimentele private, cât şi pentru publicul larg.
     
Despre Maritimo
Maritimo Shopping Center este amplasat în Constanța pe bulevardul Aurel Vlaicu și este cel mai mare centru comercial din Dobrogea. Găzduiește peste 130 de chiriasi, o zonă de restaurant și cafenele, multiple facilităţi pentru petrecerea timpului liber, un cinematograf multiplex cu opt săli, un centru de fitness, squash şi billiard. O parcare generoasă cu peste 2.200 de locuri asigură accesul ușor și confortul vizitatorilor.
Despre IMMOFINANZ Group
IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai importante companii de imobiliare listate din Europa și este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. De la înființarea sa, în 1990, IMMOFINANZ Group şi-a constituit un portofoliu de proprietăți de înaltă calitate. La ora actuală, acesta cuprinde peste 1.830 proprietăţi cu o valoare de piaţă de aproape 9,81 miliarde euro. Activitatea de bază a IMMOFINANZ Group constă în achiziția și managementul investițiilor în proprietăți, dezvoltarea de proiecte imobiliare și vânzarea acestora. IMMOFINANZ Group își concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia. Pentru mai multe informații accesați: www.immofinanz.com.


IMMOFINANZ Group în România
IMMOFINANZ Group este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu un portofoliu de 87 de proprietăți, format în cea mai mare parte din clădiri de birouri și spații comerciale, estimat la 1.029,3 millioane de euro. România se clasează pe locul al treilea în portofoliul Grupului, cu o cotă de 10,5%, după Austria, cu 40,3% și Rusia cu 10,7%. În iunie 2011, IMMOFINANZ Group a semnat achiziția Adama, un dezvoltator imobiliar de vârf din Europa de Sud-Est, cu operațiuni importante pe piața rezidențială din România. Tranzacția a consolidat operațiunile IMMOFINANZ Group în domeniul construcțiilor și al dezvoltărilor rezidențiale din regiune, în special în România. Further information under: www.immofinanz.com.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 886

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 451

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1535

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2026

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9154

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 548

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6615

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 518

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 527

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3775

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 618

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1052

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2679

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3679

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 447