Rombat a intrat în „Clubul 2.000.000”

Rombat a intrat în „Clubul 2.000.000”

Comunicat de presă

Pe 9 decembrie 2010, producătorul autohton de baterii auto Rombat SA a intrat în selectul „Club 2.000.000”, care reuneşte informal producătorii cu peste două milioane de baterii auto realizate anual. Bateria ce poartă numărul 2.000.000 este un Premier 75, modelul cu cel mai mare succes al companiei bistriţene.
„După producerea unui milion de baterii în luna iulie, iată că am reuşit să ajungem şi la bateria cu numărul 2.000.000 cu aproape o lună înainte de sfârşitul anului. Este o realizare care ne bucură în mod deosebit, deoarece recunoaşte locul ocupat de Rombat pe piaţa românească şi pe cea europeană, dar atestă şi creşterea constantă a companiei. Bateriile Rombat se bucură de aprecierea consumatorilor”, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat SA.
Bateria Premier 75 este produsă din 2007, anul trecut ea beneficiind de un „facelift”. Gama Premier este, în prezent, cea mai bună ofertă calitativă Rombat, având următoarele caracteristici: baterie etanşă, capace duplex cu indicator de stare şi arestor de flacără ce permite evacuarea gazelor din baterie şi o protejează împotriva pătrunderii flacării în interior, capace cu dopuri „push in” ce asigură etanşarea totală, grătare expandate din aliaj PbCa. Bateriile Premier au o durată de viaţă sporită şi suportă un număr mare de ciclări. Bateria aniversară se comercializează pe piaţa internă. În luna noiembrie, Rombat a înregistrat şi un record de vânzări: 260.850 de baterii vândute într-o singură lună. Pentru ultimul trimestru al anului se estimează o producţie de peste 700.000 de baterii. Compania a vândut peste 1,4 milioane de baterii în  primele trei trimestre ale anului şi a continuat în 2010 planul de dezvoltare prin deschiderea a două noi centre regionale, la Brăila şi Bucureşti. În prezent, aproximativ 55% din producţie merge la export, în principal pe piaţa franceză, unde Rombat deţine o cotă de piaţă de 10%. Pe plan intern, la sfârşitul anului trecut cota de piaţă era de 51% pe segmentul After Market şi 65% per total (inclusiv Dacia).Cifra de afaceri estimată pentru anul în curs este de aproximativ 65 de milioane de Euro, în creştere cu 30% faţă de nivelul anului trecut.
Conform planului de dezvoltare, compania intenţionează să ajungă în 2015 la 3 milioane de baterii produse anual şi o cifră de afaceri de aproximativ 100 de milioane de Euro.
Alte informaţii generale despre ROMBAT:
· Lider pe piaţa românească de baterii auto din anul 1997
· Capacitatea de producţie este de peste 2,3 milioane de baterii pe an
· Numărul total al angajaţilor este de 675 de persoane (din care 102 lucrează în locaţia de valorificare a plumbului din baterii-deşeu); în plus, compania a dezvoltat o reţea de service care cuprinde aproximativ 100 de reprezentanţe la nivel naţional
· Acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, ca furnizor unic Dacia, din 1996, şi furnizor PSA Peugeot din 2008
· Campania de comunicare derulată în anii 2007-2008 „Atinge Polul Pozitiv în Comunicare” a fost premiată cu Golden Award For Excellence, la categoria CSR, în cadrul Galei PR Award.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Societatea Tismana SRL, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Ordinea de zi

27 Apr 2024 181

Firme Constanța Transter Neptun SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționărilor. Iată ordinea de zi

27 Apr 2024 241

Firme Constanța Imsat Elconmet SA convocă Adunarea Generală a Acționarilor pentru evaluarea situațiilor financiare din 2023

27 Apr 2024 270

Declarații de avere Constanța Ce avere are Reveicuța Gurgu, secretar general al comunei Crucea (DOCUMENTE)

27 Apr 2024 284

Infotrafic Au fost ridicate toate restricțiile de pe autostrada A2 București – Constanța

26 Apr 2024 426

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 426

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 421

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 266

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 344

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 315

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 317

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 417

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 443

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 466

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 208