Secția de nou născuți a Maternității Bucur beneficiază de un incubator nou, prin campania “Grijă pentru copii”

Bucureşti, 10 decembrie 2013 – Maternitatea Bucur este beneficiara primei donații din cadrul campaniei „Grijă pentru copii”, lansată de Dorna alături de asociația Salvați Copiii, în toamna acestui an. Noul incubator reprezintă primul echipament medical pe care maternitatea îl primeşte în ultimii cinci ani de activitate.

Prin campania „Grijă pentru copii”, care a început pe 15 septembrie anul acesta, Dorna, alături de asociația Salvați Copiii, susține proiecte care au ca scop prevenirea cauzelor prematurității și îmbunătățirea condițiilor de îngrijire a nou născuților prematur. Prima tranșă aferentă campaniei – în valoare de 30.000 EUR – a fost transferată către asociație în scopul dotării cu echipamente performante a spitalelor aflate pe lista de priorități.
Pentru stabilirea acestei liste au fost investigate necesitățile din spitale și maternităti, iar maternitatea Bucur a fost identificată printre unitățile cu nevoie urgentă de suport. Conform datelor furnizare de către medicii de la maternitate, din totalul de 2480 de nașteri înregistrate anul trecut, 327 au fost nașteri premature.
Astfel, echipamentul medical, un incubator donat maternității Bucur, va fi un ajutor important atât pentru cadrele medicale din secția de nou născuți, cât și pentru copii și mamele lor.
Urmatoarele donații vor fi anunțate în luna ianuarie a anului 2014.
 
Maternitatea Bucur este catalogată ca o maternitatea de capacitate medie, de grad III, care primeşte pacienţi din București, sectoarele 3 si 4, dar şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu. Mai mult, din anul 2011, de la desființarea Spitalului Clinic Caritas, pacienții acestuia au fost preluați de maternitatea Bucur, ceea ce a mărit considerabil numărul de solicitari.
„Mulțumim Asociației Salvați Copiii și Dorna pentru incubatorul primit, este primul echipament de care beneficiem după multă vreme. Orice copil născut înainte de termen are nevoie de căldură, de un incubator, cu atât mai mult cei din terapie intensivă. Echipamentul primit astăzi este extrem de util cadrelor medicale din secția noastră, dar în primul rând copiilor pe care îi îngrijim”, a punctat Dr. Niculina Licuța Novaseliv, şef secţie neonatologie, Maternitatea Bucur.
 
Mulțumim Dorna pentru că s-a alăturat campaniei noastre de salvare a copiilor nou-născuți. Împreună vom putea să continuăm modernizarea și dotarea maternităților care au nevoie de sprijinul nostru pentru a oferi o șansă la viață pentru copiii născuți prematur. 1812 copii au pierdut lupta cu viața în anul 2012, înainte să împlinească vârsta de 1 an. Dorim să schimbăm această statistică dureroasă! Până acum, Salvați Copiii a reușit, prin generozitatea susținătorilor și companiilor să doteze cu echipamente performante 15 maternități din România și continuăm!” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.
“Atenţia pentru cei mici ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi, în special atunci când vorbim despre cazurile de prematuritate. Prin campania „Grijă pentru copii” dorim să atragem atenţia și să sprijinim o cauză sensibilă din România, iar acest incubator, de care beneficiază începând de astăzi Maternitatea Bucur, speram sa fie de un real ajutor pentru personalul medical al spitalului, copii și părinții lor.”, a declarat Natalia Stroe, Marketing Manager România & Moldova, Compania Coca-Cola.
Dorna a lansat campania „Grijă pentru copii” în toamna acestui an, cu scopul de a dota cu echipamente de specialitate cât mai multe maternități din România, ajutând astfel la îngrijirea nou născuților prematur.
În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de atenţie specială chiar din prima oră de viaţă.
 
Naşterea înainte de termen îi lasă bebeluşului mai puţin timp pentru dezvoltarea şi maturizarea intrauterină, printre consecinţe numărându-se greutatea scăzută la naştere şi riscul crescut de apariţie a afecţiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.

 
Despre Compania Coca-Cola
 

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, oferind consumatorilor din întreaga lume peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare.
 
Alături de Coca-Cola, recunoscută ca fiind cea mai valoroasă marcă din lume, compania comercializează o gamă variată de produse ce include băuturi răcoritoare carbogazoase, băuturi răcoritoare cu conţinut caloric scăzut, ape minerale, sucuri de fructe, nectaruri, ceaiuri ready-to-drink, băuturi energizante, cafea ready-to-drink etc. Având cea mai mare reţea de distribuţie din lume, compania Coca-Cola este prezentă în peste 200 de ţări, consumul produselor companiei depăşind 1.8 miliarde de porţii pe zi.
 
Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată “pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700,000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.
 
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România).
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com
 
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
 
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 23 de ani de activitate, peste 760.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie. Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.
 
Despre proiectul „Fiecare Copil Contează”
Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin proiectul “Fiecare Copil Contează” ne propunem diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

Prin proiectul ”Fiecare Copil Contează” au fost derulate acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Până în acest moment, am lucrat în 26 de comunități defavorizate, cu un număr de 3226 de beneficiari, dintre care 2279 copii cu vârste între 0-5 ani, 393 gravide și 554 mame tinere.
În comunităţile în care s-a desfăşurat programul nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 3362

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 805

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța construiește un corp nou, cu destinația de investigații imagistice (DOCUMENT)

19 Feb 2024 817

Cel mai mic nou născut de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a plecat astăzi, sănătos, acasă

01 Feb 2024 1153

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 887

Liderul opoziţiei sud-coreene, atacat marţi cu cuţitul, se află tot la terapie intensivă

03 Jan 2024 595

Minoră implicată într-un accident rutier în județul Vaslui

30 Oct 2023 884

Hotărâre definitivă, la Constanța, în cazul angajaților de la Terapie Intensivă, din Tulcea

10 Aug 2023 1012

Constanța Copil de 4 ani grav rănit într-un accident rutier pe strada Poporului. Micuțul, transportat inconștient la spital

15 Jun 2023 2342

Consilierii județeni aprobă achiziționarea de echipamente pentru unitatea de terapie intensivă neonatală din cadrul SCJU (DOCUMENT)

24 Feb 2023 1132

Coincidență stranie! O nouă alarmă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, chiar în ziua în care se aștepta verdictul în proces (VIDEO)

10 Feb 2023 1533

A trecut un an Tragedie, cu victime! Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Secția ATI, mistuită de flăcări

01 Oct 2022 1917

Acord-cadru semnat între SCJU Constanța și firma Novomed International. Ce va furniza (DOCUMENT)

12 Sep 2022 2239

Câte milioane de Euro din fondurile PNRR sunt destinate secțiilor de terapie intensivă nou-născuți

19 Jul 2022 1215

Vești bune! Toate locurile la ATI COVID sunt libere în județul Constanța!

06 Jun 2022 1131