“ Egoistul” de Jean Anouilh, in regia maestrului Radu Beligan, vine la malul marii spre a oferi iubitorilor de teatru o reprezentatie de exceptie

30 Iulie, ora 20 :00
Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa
 
“Egoistul”de Jean Anouilh

Sub sloganul : « Vinovati sunt cei de dau, sau cei ce iau ?! »

În ultimii ani, turiştii ce vizitează litoralul în timpul sezonului estival, lansează numeroase discuţii, comentarii sau nemulţumiri cu privire la programul de divertisment furnizat de către organizatorii de spectacole autohtoni. Pentru că zgomotul manelelor şi al muzicii non-valorice răsună an de an pe scenele teatrelor de vară în prezenţa publicului amator, unii consumatorii se declară nemulţumiţi şi acuză piaţa organizatorilor de spectacole de absenţa totală a diversităţii domeniilor artistice.
Si, pentru că vrem să aflăm dacă vina aparţine organizatorilor sau a consumatorilor, anul acesta Vreau Bilet, prin domnul Pepino Popescu, va pune în scenă una dintrele cele mai apreciate piese de teatru  ce are la activ aproximativ 16 ani de la premieră şi sute de reprezentaţii jucate cu casa închisă.
“ Egoistul” de Jean Anouilh, în regia maestrului Radu Beligan, vine la malul mării spre a oferi iubitorilor de teatru o reprezentaţie de excepţie, ce se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, vineri, 30 Iulie începând cu orele 20:00. O sursă sigură de relaxare şi bună dispoziţie pentru toţi cei care se vor afla la mare şi care vor opta pentru o seară în care umorul exploziv este garantat.

Pe lângă Radu Beligan –maestrul scenei teatrale româneşti, prezent atât în postura de actor cât şi în cea de regizor, distribuţia « adăposteşte » artişti de calibru, precum : Damian Crâşmaru, Silviu Biriş,  Medeea Marinescu, Simona Bondoc, Ileana Olteanu, Sanda Toma, Tomi Cristin, Cesonia Postelnicu, Mihai Niculescu şi Lamia Beligan.
Preţul unui bilet este  70 sau 50 lei, în funcţie de locul din sală si sunt disponibile prin Vreau Bilet , la casa de bilete a Casei de Cultura a Sindicatelor –Constanta.
Informaţii generale:
“Egoistul” , a fost ultima piesă a dramaturgului francez Jean Anouilh , scrisă în anul 1981, şi “vorbeste” despre viata si moarte, iubire si casnicie, parinti si copii, sanatate si boala, prietenie si...bineinteles egoism.

O piesă autobiografică, o viziune lucidă, puţin cinică, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi căsnicie, despre părinţi şi copii, despre sănătate şi boală, despre prietenie, egoism şi generozitate. Şi despre teatru şi dramele lui contemporane. Un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită.

Pe masură ce asistă la dezmăţul fiicelor, la eşecul fiului, la presiunile prietenului, la reproşurile amantei, la resentimentele fostei soţii şi, nu în ultimul rând, la dezastrele instalaţiilor menajere, un cunoscut autor dramatic îşi scrie piesa.
Egoistul, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. – sursa: TNB


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rețete tradiționale de Paște Pasca, nelipsită de pe mesele românilor

27 Apr 2024 353

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 293

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 453

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 791

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 657

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 273

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 402

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 816

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 477

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 393

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 900

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7682

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 766

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 598

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 563