Începerea urmăririi penale faţă de foste cadre MApN

16 aprilie 2013
Nr. 339/VIII/3

COMUNICAT


Ca răspuns la solicitări ale mass media formulate în baza Legii nr. 544/2001, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă următoarele persoane:
  • general maior în rezervă DOBRIŢOIU CORNELIU, fost cadru al Ministerului Apărării Naţionale (MaPN), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii,
  • general de brigadă în rezervă PIGUI TRAIAN, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), învinuitul Pigui Traian, s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari - cadre militare cu funcții de conducere din MApN (la data faptelor). Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat
Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, s-a stabilit că învinuitul Dobriţoiu Corneliu, a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu din municipiul Bucureşti, contractul de închiriere era expirat (din data de 29.06.2005), nefiind astfel îndeplinită condiţia existenţei unui contract de închiriere valid la momentul vânzării. Declaraţia notarială dată la 08.06.2005 de către Dobriţoiu Corneliu nu corespunde realităţii, deoarece, la momentul respectiv, acesta deţinea împreună cu soţia sa, o locuinţă proprietate personală.
Alături de Dobriţoiu Corneliu alte 10 persoane cu funcții de conducere din MApN au achiziționat, în condiții nelegale, locuințe de serviciu la preţ subvenţionat. Şi faţă de aceste persoane se efectuează acte de urmărire penală.

Valoarea prejudiciului în dauna Ministerul Apărării Naţionale se estimează la suma de 1,2 milioane lei.

Celor doi învinuiţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Alte detalii nu pot fi oferite în acest moment, în conformitate cu art. 12 alin 1, litera e și f din Legea 544/2001.


Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 953

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 689

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 993

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 522

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1699

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2141

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9533

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 569

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6746

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 546

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3793

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 626

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1063

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2698