Reținere judecătoare pentru luare de mită

11 iunie 2013
Nr.519 /VIII/3
COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări penale faţă de următoarele persoane:
BOLOŞ FLORIŢĂ, magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, judeţul Arad, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită
MANGUCI ANA MARIA, mediator, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 17 ianuarie – 10 iunie 2013, inculpata Boloş Floriţă, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu (județul Arad), a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la două persoane, suma totală de 13.000 lei și 5.500 euro, pentru ca în schimb să pronunțe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.
Anterior, judecătoarea Boloş Floriţă instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declanşa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma că intenționa să le achiziţioneze, în aşa fel încât să se evite procedura legală, notarială şi să se creeze un presupus conflict juridic cu părţile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor şi onorariilor notariale şi să nu mai aştepte efectuarea măsurătorilor topografice a terenurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară şi evidenţiate doar în titlurile de proprietate.

Având în vedere că cererile de chemare în judecată au fost înregistrate la trei complete diferite, inculpata Boloş Floriţă, cu ajutorul învinuitei Manguci Ana Maria, a formulat o precizare de acţiune în numele cumpărătorului, astfel încât aceste cereri să fie repartizate pe completul magistratului Boloş Floriţă.
La data 6 iunie 2013, în acord cu cele convenite, inculpata Boloş Floriţă a pronunţat o sentinţă civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani sus menționată, în condiţiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părţi din dosar.
La data de 10 iunie 2013, inculpata Bolos Floriţă a primit 5.500 euro în scopul menționat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei Boloş Floriţă şi învinuitei Manguci Ana Maria li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Având în vedere calitatea de magistrat a lui Boloş Floriţă, la cererea procurorilor, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea, respectiv arestarea preventivă a acesteia.
La data de 10 iunie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatei BOLOŞ FLORIŢĂ pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentată la Curtea de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
La instrumentarea acestei cauze procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din structurile specializate în culegerea de informaţii şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1382

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1950

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 8822

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 534

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6522

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 516

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 525

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3772

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 615

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1043

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2673

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3668

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 443

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1150

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 988