Îmbrăcăminte contrafăcută, în valoare de 127.000 euro, reţinută de inspectorii vamali constănţeni

În data de 15 aprilie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au reţinut articole de îmbrăcăminte susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 127.000 euro, ca urmare a controlului efectuat asupra a trei containere sosite din China pentru trei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În data de 15 aprilie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra a trei containere container sosite din China pentru trei societăţi comerciale cu
sediul în Bucureşti. Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au reţinut 600 buc. cleşti
manichiură Solingen , 1539 pantaloni denim pt copii Jimmy Choo şi 700 buc. pantaloni
scurţi pt bărbaţi Prada, articole susceptibile de a aduce atingere drepturilor de
proprietate intelectuală a mărcilor respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la
preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ
127.000 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005
privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală
în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către
autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a
fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 481

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 497

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3740

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 599

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 998

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2634

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3614

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 428

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1107

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 970

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 658

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4652

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1179

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 850

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 795