ENEL Romania premiaza castigatorii programelor educationale "Play energy" si "We are energy"

foto-castigatori.jpgConstanţa, 27 octombrie 2009 - Enel România a premiat, pentru al treilea an consecutiv, câştigătorii programelor educaţionale „Play Energy" şi "We are energy". Cele două programe au ca scop implicarea tinerei generaţii în activităţi de responsabilizare asupra problemelor privind sustenabilitatea, consumul raţional de resurse naturale şi interculturalitatea.

Aproape 200 de elevi şi profesorii cordonatori din Bucureşti, Banat şi Dobrogea au obţinut premii constând în excursii, produse electronice şi rechizite ecologice, pentru proiectele inedite pe care le-au realizat în cadrul celor două competiţii.

„Prin intermediul celor două concursuri, Enel, cel mai important investitor privat în sectorul energetic din România, îşi reafirmă angajamentul de a acţiona ca un bun cetăţean, prin implicarea sa atât în domeniul economic, cât şi în cel educaţional. Ne bucurăm să vedem interesul pe care tinerii îl manifestă faţă de teme precum energia, ecologia şi interculturalitatea. Nu excludem posibilitatea, ca peste ani, unele dintre aceste idei să fie dezvoltate şi chiar puse în practică de actualii elevi de azi şi viitorii specialişti de mâine", apreciază Paolo Chighine, Director pentru Relatii Externe al Enel în România.

Programul „Play Energy" reprezintă o iniţiativă educaţională în România ce vizează informarea şi conştientizarea tinerei generaţii cu privire la domeniul complex şi incitant al energiei şi ecologiei. Tema concursului din acest an a fost „Eco-idei pentru oraşul tău". Aflată la a treia ediţie, competiţia s-a bucurat de un real succes atât în rândul elevilor, cât şi al cadrelor didactice. Aproximativ 300 de şcoli şi licee din Bucureşti, Banat şi Dobrogea au participat la ediţia de anul acesta a „Play Energy". Elevii implicaţi în program au realizat în jur de 500 de proiecte individuale şi de grup ce includ materiale filmate, jocuri, desene, proiecte de cercetare, machete etc.

Prin acest program, peste 35.000 de elevi au beneficiat de materiale informative, resurse şi oportunităţi de relaţionare cu numeroşi copii din alte ţări, pentru a-şi crea o imagine cuprinzătoare asupra energiei şi utilizării ei raţionale, în viaţa de zi cu zi. Programul dezvoltă, de asemenea, creativitatea copiiilor printr-un concurs pe teme de ecologie, având ca premii excursii, produse electronice şi rechizite ecologice.

„Play Energy" este o iniţiativă dezvoltată de Enel la nivel internaţional; de la ţările europene în care compania de utilităţi este prezentă (Slovacia, Bulgaria, Italia, România, Grecia, Rusia) până în Statele Unite ale Americii, Panama, Costa Rica, Chile şi Guatemala. Câştigătorii etapei naţionale din fiecare ţară, vor participa la evenimentul final al proiectului, care va avea loc la Roma.

Cel de-al doilea program, „We are energy", reprezintă un program intern al companiei ENEL, destinat copiiilor angajaţilor companiei, la nivel internaţional, având ca obiectiv principal educarea tinerei generaţii în spiritul valorilor sociale, cum este şi Interculturalitatea, într-un mediu plăcut şi antrenant. Scopul competiţiei a fost de a învăţa tânăra generaţie cum să abordeze cultura unei ţări, diferită de cea proprie, oferindu-le totodată posibilitatea de a călători în străinătate şi de a se bucura de această experienţă, alături de copii, de aceeaşi vârstă, din alte ţări. Pe parcursul celor două săptămâni petrecute în Italia, cei 16 copii, cu vârste între 9 şi 16 ani, care au reprezentat România, alături de tineri din alte 9 de ţări, au fost antrenaţi în o mulţime de activităţi interesante: ateliere de creaţie şi lecţii de cinema, plimbări şi excursii. În perioada petrecută ăn tabără, copiii au trebuit să realizeze, cu ajutorul experţilor de la Academia Internaţională de Film şi Televiziune, Cinecittà NUCT, filme de scurt metraj, având ca temă interculturalitatea.

La gala de premiere organizată de Enel la Teatrul Odeon din Bucureşti, câştigătorii au fost susţinuţi şi de câţiva dintre cântăreţii români îndrăgiţi de ei, Alina Sorescu, Elena Gheorghe şi Smiley, alături de invitatul special, Horia Brenciu, prezentatorul evenimentului.

Enel va derula aceste două proiecte şi în viitor, propunându-şi să implice cât mai mulţi participanţi în descoperirea şi aprofundarea unor teme precum energia, ecologia şi valorile culturale. Compania va continua, de asemenea, să îşi asume angajamentul său prin acţiuni de responsabilitate socială care reprezintă valori cheie ale Enel, precum performanţă, investiţii şi sprijin pentru comunitate.

Enel este cea mai mare companie de electricitate din Italia şi cea de-a doua companie de utilităţi din Europa în ce priveşte capacitatea instalată. Compania produce, distribuie şi vinde electricitate şi gaz în Europa, America de Nord şi America Latină. După preluarea companiei spaniole de utilităţi Endesa, Enel este acum prezentă în 23 de ţări, cu o capacitate de generare de aproximativ 95.400 MW şi deservind în jur de 60,5 milioane de clienţi, cu gaz şi electricitate. Listată la Bursa din Milano din 1999, Enel este compania italiana cu cel mai mare număr de acţionari, avand circa 1,2 milioane de investitori din domeniul retail şi instituţionali în anul 2008. Enel este si cel de-al doilea operator din Italia pe piaţa gazelor naturale, cu aproximativ 2,7 milioane de clienţi şi o cotă de piaţă de 10% în functie de volume (cifre aferente lunii decembrie 2008).

În prezent, Enel este cel mai important investitor privat din sectorul de electricitate din România, având 93.000 km de reţea şi având aproximativ 5.000 de angajaţi. Enel este prezent în sectorul de distribuţie a electricităţii prin Enel Energie and Enel Energie Muntenia, în timp ce Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Muntenia sunt companiile responsabile de gestionarea şi modernizarea reţelei în aceste trei regiuni.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 378

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 308

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 534

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 431

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 477

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 490

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 640

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 473

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 478

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 282

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 593

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 953

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 458

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 499

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 395