Precizări privind desfășurarea concertelor JULIO IGLESIAS de la Cluj și București

În urma numeroaselor supoziții publicate, sau informări neclare, transmise publicului prin intermediul canalelor mass-media precum și a rețelelor de socializare, cu privire la datele de desfășurare ale celor două concerte pe care artistul internațional Julio Iglesias urmează să le susțină împreună cu fiul său, la Cluj și București, organizatorii precizează că, ambele evenimente se vor desfășura conform programului anunțat.
Astfel, Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr., vor evolua pe scena Sălii Polivalente din Cluj, în data de 22 mai , iar la Sala Palatului din capitală, în data de 2 iulie.

Totodată, organizatorii mentionează faptul că anunțul reprogramării concertului de la București pentru data de 2 iulie, a fost lansat cu o zi înainte de apariția artistului Julio Iglesias Jr. în emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, amânarea neavând nicio legatură cu incidentul petrecut.
Așadar, vineri, 22 mai, începând cu ora 20:00, Julio Iglesias va concerta pentru a doua oară la Cluj, în prezența celor aproximativ 7.000 de spectatori, așteptați la Sala Polivalentă. Show-ul celui mai iubit artist latin al tuturor timpurilor va fi deschis de recitalul fiului său, Julio Iglesias Jr. și va cuprinde cele mai frumoase melodii din repertoriu.

Același spectacol deosebit va fi reeditat în data de 2 iulie, la Sala Palatului din Bucuresti. În continuare, spectatorii interesați își pot procura bilete la concert prin intermediul agenției EVENTIM de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturești, Humanitas, de la Sala Palatului și online prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Julio Iglesias, reţinut pe aeroport, în Republica Dominicană!

16 Jan 2024 1210

#DobrogeaDigitală Dacă ar fi cântat într-o limbă de circulație internațională, Dan Spătaru ar fi atins faima unui Julio Iglesias

02 Oct 2021 3381

Știați că….? Celebrul cântăreț Julio Iglesias împlinește 78 de ani. De ce a fost folosită muzica lui în Chile

23 Sep 2021 2345

Celebrul cântăreț Julio Iglesias împlinește astăzi 75 de ani

23 Sep 2018 3234

Știați că...? Enrique Iglesias împlinește astăzi 43 de ani

08 May 2018 1783

„Pentru toţi prietenii mei români” Julio Iglesias, mesaj după tragedia din Colectiv

08 Nov 2015 3346

Melodia Zilei Enrique Iglesias feat. Nicky Jam - El Perdón

12 Jul 2015 3601

Julio Iglesias lansează, după 12 ani, un nou album în limba spaniolă

11 Jul 2015 1628

Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia şi are o relaţie cu prima nevastă a lui Julio Iglesias

05 Jul 2015 2260

Gâdea a vorbit despre momentul Julio Iglesias jr. – „Jos Băsescu“

17 May 2015 1825

Mesaj dur din partea managerilor lui Julio Iglesias Jr după ce artistul a fost pus să spună „Jos Băsescu” (video)

15 May 2015 2144

Julio Iglesias, Fiu Ilustru al Madridului

15 Feb 2015 1112

Legenda muzicii latino, JULIO IGLESIAS, alaturi de toti romanii intr-un nou concert plin de pasiune si romantism! - 02 februarie 2015

02 Feb 2015 1594

Ştiaţi că...? Astăzi, Julio Iglesias...

23 Sep 2014 2392

Melodia Zilei Julio Iglesias – Baila Morena

23 Sep 2014 3527