Întrebări la care românii aşteaptă răspunsuri de la primul ministru Victor Ponta

Domnul prim-ministru Victor Ponta se va afla în această seară pentru a treia oară de la întoarcerea din concediul din Miami la o emisiune de televiziune. Premierul este dator românilor cu răspunsuri la mai multe întrebări. Dacă tot nu îşi poate îndeplini atribuţiile de şef al Guvernului României, îi cerem domnului Ponta ca în numeroasele sale apariţii la televiziuni să ofere românilor măcar explicaţii pentru proasta guvernare şi eventual să le spună ce îi aşteaptă în următoarea perioadă.
 
Aşadar, domnule Victor Ponta, Partidul Mişcarea Populară vă cere să răspundeţi următoarelor întrebări:
 
1.    Aţi declarat că dumneavoastră vă ocupaţi de pâine. Cine se ocupă de grâu? De uleiul pentru săraci am văzut că “se ocupă” angajaţii lui Voiculescu, partenerul dumneavoastră de guvernare. Cum îi ajutaţi pe producătorii de grâu, dacă îi lăsaţi pradă speculanţilor şi achizitorilor, obligându-i să vândă pe nimic producţia mare de anul acesta?
2.    Contractul de privatizare a CFR Marfă nu l-aţi semnat nici până acum, în ciuda faptului că aţi avut timp de 40 de zile responsabilitatea de Ministru al Transporturilor. Aţi declarat că este o privatizare de succes şi cu toate astea refuzaţi în continuare să vă asumaţi răspunderea contractului. Ce este în neregulă, domnule prim-ministru, în legătură cu această privatizare? Ce le ascundeţi românilor şi, mai ales, celor 8000 de lucrători la CFR Marfă, care aşteaptă în fiecare zi îngrijoraţi să ştie ce se va întampla cu locurile lor de muncă?
3.    În această toamnă aproape 4000 de români îşi vor pierde locul de muncă la Poşta Română, Electrocentrale Grup şi câteva CET-uri. Cum vă aşteptaţi ca aceştia, alături de cei 750.000 de şomeri deja existenţi, să îşi găsească un nou loc de muncă, în condiţiile în care aţi tăiat la rectificarea bugetară 900 de milioane de lei de la capitolul investiţii, iar aborbţia fondurilor europene în primul semestru a fost de MINUS 3,347 milioane?
4.    Aţi declarat în mai multe rânduri că nu mai vorbiţi cu Preşedintele României Traian Băsescu, iar Preşedintele a confirmat că nu îi răspundeţi la telefon. În cazul în care ar interveni un incident major care ar viza siguranţa naţională sau o ameninţare la adresa românilor veţi rămâne bosumflat şi nu veţi comunica telefonic cu Preşedintele României?
5.    De când sunteţi la guvernare aţi emis 160 de ordonanţe de urgenţă în condiţiile în care sunteţi sprijinit în Parlament de o coaliţie de 70% şi în condiţiile în care aţi criticat sistematic guvernul Boc pentru numărul mare de ordonanţe de urgenţă emise. Se întâmplă asta pentru că simţiţi că actuala majoritate nu vă acordă sprijin pentru măsurile pe care le luaţi sau pentru că diverşi clienţi politici vă obligă să emiteţi acte normative cu dedicaţie ocolind Parlamentul României?
6.    Când va fi finalizat procesul de reorganizare administrativ-teritorială a României pentru care v-aţi fixat termen sfârşitul anului 2013?
7.    De ce refuzaţi introducerea în noul proiect de Constituţie a rezultatelor referendumului din 2009, adică Parlament unicameral cu cel mult 300 de parlamentari? Ştiţi foarte bine că peste 50% dintre români ar participa şi ar sprijini proiectul la un eventual referendum pentru revizuirea Constituţiei.
8.    Anul viitor vor fi alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. V-aţi angajat împreună cu USL să introduceţi votul prin corespondenţă care să dea posibilitatea celor peste 3 milioane de cetăţeni români cu drept de vot, care trăiesc şi muncesc in Uniunea Europeana, să voteze. Când preconizaţi că veţi adopta măsurile legislative necesare pentru introducerea votului prin corespondenţă?
9.    Aţi declarat de curând că Preşedintele României face dosare penale unor oameni politici. Vă asumaţi responsabilitatea acestei declaraţii şi în faţa partenerilor europeni care monitorizează justiţia din România în cadrul MCV sau este doar o declaraţie pentru consum intern?
10.           Aţi declarat  că nu aţi negociat cu FMI introducerea unor noi taxe şi impozite sau creşterea celor existente pentru contribuabilii români începând cu această toamnă şi cu 1 ianuarie 2014. Dacă se va dovedi că aţi minţit veţi demisiona din funcţia de prim-ministru?
 
Eugen Tomac

Președintele Partidului Mișcarea Populară                                                                                            
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1692

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 7187

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 512

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6354

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 514

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 516

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3770

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 611

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1038

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2670

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3659

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 440

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1129

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 984

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 669