Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor Uniunii Europene şi a primit vizita de prezentare a doamnei Huo Yuzhen, ambasadorul Chinei la Bucureşti


Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti ai statelor membre ale Uniunii Europene.

În cadrul discuţiilor au fost abordate temele de actualitate ale agendei europene: evoluţiile economice la nivelul Uniunii Europene, procesul de ratificare a Tratatului privind stabilitatea, convergenţa şi guvernanţa în Uniunea Monetară şi Economică, negocierile privind viitoarea perspectivă financiară a UE, politica de extindere şi Politica Europeană de Vecinătate.

Primul-ministru a subliniat interesul României, exprimat anterior şi în discuţii cu oficialii europeni, privind organizarea unei dezbateri în cadrul Consiliului European privind provocările existente în interiorul UE la ideea de Europa Unită, inclusiv atitudini discriminatorii faţă de cetăţenii europeni.

***

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a primit astăzi, la Palatul Victoria, vizita de prezentare a doamnei Huo Yuzhen, ambasadorul Chinei la Bucureşti.

Şeful Executivului a subliniat interesul pentru întărirea cooperării în domeniul economic, în contextul în care anul 2011 a fost un an record al volumului schimburilor bilaterale, iar în anul 2012 volumul comerţului bilateral îşi continuă trendul ascendent.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre amplificarea cooperării directe, în special în domeniile infrastructurii şi energiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 294

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3575

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 664

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 390

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 618

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 819

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20646

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 543

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 743

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31283

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5463

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 752

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 961

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 781

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2773