DNA, acord de recunoastere a vinovăției cu Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din Primăra Constanța! Tribunalul, în pronunțare (DOCUMENT

 
 
  • Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, cu Laura Bobeș, șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța, poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 

Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare asupra acordurilui de recunoaștere a vinovăției încheiate între Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa, și Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, tribunalul se va pronunța pe data de 7 martie 2024.
  
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Amintim că și Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța, a încheiat un acord de recunoaștere cu procurorul Vasile Abagiu.
 
În cazul Viorelei Mirabela Călin tribunalul se va pronunța la data de 21 martie 2024.   
 
Cele două acorduri de recunoaștere vizează, conform anchetei DNA, concursul organizat pentru postul de secretar al municipiului Constanța, cea mai importantă funcție din aparatul primarului.
 

La finele lunii trecute, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac,  a semnat dispozițiile privind constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu pentru Călin Viorela Mirabela și Laura Bobeș.
 
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:


 
 

„În perioada noiembrie – decembrie 2021, Primăria Municipiului Constanța a demarat procedurile necesare ocupării funcției de secretar general al Municipiului Constanța, funcție ocupată în acea perioadă, prin delegare, de către inculpata Călin Viorela Mirabela.
 
În acest context, inculpata Bobeș Laura, în calitate de secretar al comisiei de examinare, ar fi permis candidatei Călin Viorela Mirabela să formuleze și să redacteze marea majoritate a subiectelor la proba scrisă, despre care ar fi trebuit să ia cunoștință doar cu ocazia susținerii probei de concurs.
 
Concursul respectiv a fost întrerupt de intervenția procurorilor anticorupție.
 
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
 
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
 
Oricare vor fi deciziile Tribunalului Constanța, acestea vor putea fi contestate la instanța superioară. 
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, cu Laura Bobeș, șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța, poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Amintim că Mirabela Viorela Călin a fost secretarul municipiului Constanța, ea fiind numită cu delegare de primarul Vergil Chițac, din iunie 2021.
 
În prezent, secretar general al municipiului Constanța este Dinescu Fulvia Antonela.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Laura Bobeș, din Primăria Constanța, a recunoscut tot la DNA! Cum ar fi încercat s-o ajute pe Mirabela Călin să obțină „fraudulos“ funcția de secretar general al municipiului Constanța (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 941

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 820

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 780

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 852

Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, foste angajate în Primăria Constanța, au recunoscut tot la DNA! Azi se așteaptă sentința judecătorilor (DOCUMENT)

20 Mar 2024 3616

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3761

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1363

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 683

Tribunalul Constanța i-ar elibera din arest pe Stelian Tocia și pe Apostol Cristian Ionuț, din dosarul DNA Constanța

23 Feb 2024 1249

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1706

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1562

Oficial! Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, din Primăria Constanța, au recunoscutut tot la DNA

12 Jan 2024 5687

Decizie definitivă într-un dosar al DNA Constanța! Stelian Tocia, Cristian Ionuț Apostol, Rolland Pomjan și Yuriy Yovdiy, menținuți în arest

11 Jan 2024 1225

DNA în Portul Constanța! Patru persoane, arestate! Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 1568

Laura Bobeș, din Primăria Constanța, a recunoscut tot la DNA! Cum ar fi încercat s-o ajute pe Mirabela Călin să obțină „fraudulos“ funcția de secretar general al municipiului Constanța (DOCUMENT)

12 Dec 2023 3445