Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, foste angajate în Primăria Constanța, au recunoscut tot la DNA! Azi se așteaptă sentința judecătorilor (DOCUMENT)


 
  • Cele două acorduri de recunoaștere vizează, conform anchetei DNA, concursul organizat pentru postul de secretar al municipiului Constanța, cea mai importantă funcție din aparatul primarului.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Tribunalul Constanța este așteptat joi, 21 martie 2024, să se pronunțe asupra acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiat de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa, cu Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța, dar și cu Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța.
 
Oricare va fi decizia de azi a tribunalului, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Cele două acorduri de recunoaștere vizează, conform anchetei DNA, concursul organizat pentru postul de secretar al municipiului Constanța, cea mai importantă funcție din aparatul primarului.
 
La finele lunii ianuarie 2024, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat dispozițiile privind constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu pentru Călin Viorela Mirabela și Laura Bobeș.
 
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

„În perioada noiembrie – decembrie 2021, Primăria Municipiului Constanța a demarat procedurile necesare ocupării funcției de secretar general al Municipiului Constanța, funcție ocupată în acea perioadă, prin delegare, de către inculpata Călin Viorela Mirabela.
 
În acest context, inculpata Bobeș Laura, în calitate de secretar al comisiei de examinare, ar fi permis candidatei Călin Viorela Mirabela să formuleze și să redacteze marea majoritate a subiectelor la proba scrisă, despre care ar fi trebuit să ia cunoștință doar cu ocazia susținerii probei de concurs.
 
Concursul respectiv a fost întrerupt de intervenția procurorilor anticorupție.


 
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

 
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
 
Oricare vor fi deciziile Tribunalului Constanța, acestea vor putea fi contestate la instanța superioară.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, cu Laura Bobeș, șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța, poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Amintim că Mirabela Viorela Călin a fost secretarul municipiului Constanța, ea fiind numită cu delegare de primarul Vergil Chițac, din iunie 2021.
 
În prezent, secretar general al municipiului Constanța este Dinescu Fulvia Antonela.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
DNA, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul Spitalului Municipal Constanța! Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, respins
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 853

Decizie de ultimă oră Viorela Mirabela Călin pierde procesul în fața primarului Vergil Chițac!

19 Mar 2024 650

Constanța Ce au decis judecătorii în procesul prin care Mirabela Călin cere suspendarea dispoziției primarului Vergil Chițac prin care a fost pusă pe liber

05 Mar 2024 657

DNA, acord de recunoastere a vinovăției cu Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din Primăra Constanța! Tribunalul, în pronunțare (DOCUMENT

25 Feb 2024 4820

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1563

Justiție Constanța Mirabela Călin cere în instanță suspendarea dispoziției primarului Vergil Chițac prin care a fost pusă pe liber!

30 Jan 2024 910

Oficial! Chițac le-a pus pe liber! Laura Bobeș și Mirabela Călin au plecat din Primăria Constanța

22 Jan 2024 1789

Oficial! Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, din Primăria Constanța, au recunoscutut tot la DNA

12 Jan 2024 5688

Laura Bobeș, din Primăria Constanța, a recunoscut tot la DNA! Cum ar fi încercat s-o ajute pe Mirabela Călin să obțină „fraudulos“ funcția de secretar general al municipiului Constanța (DOCUMENT)

12 Dec 2023 3445

Două angajate din cadrul Primăriei Constanța au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA

08 Dec 2023 12254

Consilierul local, Mihai Ochiuleț despre solicitarea de înlocuire din funcție a Viorelei Călin. „Răspunsul oficial, transmis recent și semnat de primarul Vergil Chițac, este halucinant“

24 Jun 2022 1188

USR Constanţa solicită public primarului Vergil Chiţac eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin şi organizarea unui nou concurs pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa!

04 May 2022 1261

Mirabela Călin rămâne secretar general al municipalității până la organizarea unui nou concurs. În paralel, procurorii DNA continuă ancheta la Primăria Constanța!

29 Dec 2021 2582

Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, Primăria Constanța organizează concurs pentru una dintre cele mai importante funcții din organigramă! (DOCUMENTE)

21 Dec 2021 7333

Ce pregătire educațională și profesională are noul secretar general delegat al municipiului Constanța?

07 Jul 2021 4149