14 May, 2022 10:31
1602
Următorul termen din dosar (https://portal.just.ro/118/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11800000000211741&id_inst=118) a fost fixat pentru data de 17 octombrie 2022„În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea For Guard Professional S.R.L., reprezentată prin administrator Formagiu Gelu“ - se arată în decizia instanței.
De asemenea, în același document se menționează că, instanța desemnează practicianul în insolventa CII Evdochim Mariana, în calitate de administrator judiciar provizoriu, cu un onorariu fix de 5.000 lei și un onorariu variabil de 10% din valoarea fondurilor obținute în favoarea creditorilor.„În motivarea cererii, s-a precizat că, la sfârșitul lunii ianuarie 2022 societatea înregistra un sold debitor în valoare totală de 811.123,84 lei, reprezentând datorii către bugetul de stat constatând că debitorul se află în încetare de plăți, nefiind făcută dovada contrarie stării de insolvență, constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, instanța va dispune deschiderea procedurii insolvenței“ - se arată în BPI 5450 din 28 martie 2022.
Conform sursei citate, la data de 31.12.2020 datoriile societății sunt 957.450 lei.„Veniturile care constituie sursa principală financiară a societății provin din prestări servicii paza și au avut valori crescătoare. Cu toate acestea, din această activitate nu s-a reușit achitarea datoriilor acumulate de către debitoare (obligații către partenerii comerciali, către creditori și către bugetul statului)“ - se mai arată în BPI 6705 din 15.04.2022.
Impactul economic al crizei provocate de coronavirus a fost puternic pentru toate societățile comerciale, însă anumite sectoare economice, cum e cel de prestări servicii de pază, au fost mai afectate decât altele.„În volumul datoriilor, categoria datorii către bugetul consolidat al statului sunt dominante (79%), fapt ce poate bloca plata către partenerii comerciali și, implicit, aprovizionarea la timp cu materii prime și materiale, dar și acumularea de dobânzi și penalități pentru neplata la timp a datoriilor bugetare“ - se mai arată în documentul citat.
În BPI 7215 din 27-04-2022 se menționează că în perioada 14.03.2022-26.04.2022 societatea debitoare a efectuat încasări în valoare de 200.270,62 lei, iar plățile au fost în valoare de 259.186 lei.„Cu ocazia analizei efectuate de către administratorul judiciar și din informațiile obținute s-a constatat ca apariția stării de insolventa s-a datorat în principal unor factori de natura obiectivă, în cauză nefiind identificate elemente care să conțină indicii referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății SC For Guard Professional SRL“ - se mai arată în BPI 6705 din 15.04.2022.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: