Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni

La nivelul judeţului au fost organizate 5 acţiuni, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.950 lei.
 
     La data de 17.04.2013 între orele 11.00–14.00 poliţiştii Formaţiunii Ordine Publică, Compartiment Sisteme de Securitate din cadrul Secţiei 4 au organizat şi executat o acţiune pe linia verificării modului în care unităţile de alimentare cu combustibil de pe raza de competenţă, respectă prevederile Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor,  bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Au fost astfel verificate 3 obiective, fiind simulate 3 alarmări, verificaţi 6 agenţi de pază, doi dintre aceştia fiind avertizaţi.
O societate comercială a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 2500 lei.
 
La data de 17.04.2013, între orele 09-12.00 şi 17.00-21.00, poliţiştii Secţiei 2, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, vizate fiind zonele pieţelor Tomis III, Cireşica, Brotăcei şi Oborul de  legume şi fructe.
Au fost legitimate 13 persoane, dintre care 2 sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 400 lei.
 
          La data de 17.04.2013, între orele 17.00-18.30, poliţiştii Secţiei 3 au organizat şi executat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ  neautorizat.
          Cu această ocazie au acţionat în zonele pieţelor Griviţei şi Tomis II, legitimând 8 persoane şi sancţionând contravenţional 5 dintre acestea, cu amenzi în valoare totală de 3200 lei. Totodată au fost confiscate 6200 ţigarete în valoare de 310 lei.
           
 
La data de 17.04.2013, între orele 14.30-18.00, poliţiştii Secţiei 5, au acţionat pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul stradal şi preuniversitar.
Vizate au fost 8 zone, respectiv 11 instituţii de învăţământ şi 6 localuri de alimentaţie publică.
Cu această ocazie au fost legitimate 14 persoane, 2 barmani au fost avertizaţi, iar 7 sancţionate cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 450 lei.

         
       Astăzi 18 aprilie a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Constanţa se desfăşoară o acţiune în sistem integrat, având ca scop asigurarea unui climat de siguranţă publică la nivelul municipiului.
      Acţiunea vizează combaterea infracţiunilor cu violenţă, a comerţului stradal ilicit, cerşetoriei, depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale, a celor care se sustrag executării mandatelor privative de libertate şi a oricăror alte fapte de natură să aducă atingere liniştii şi ordinii publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1411

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1956

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 8854

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 534

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6528

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 516

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 525

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3772

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 615

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1043

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2676

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3669

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 444

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1150

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 989