Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni

421.263 din 22 aprilie 2013


ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR CONSTĂNŢENI

În ultimele 24 de ore la nivelul judeţului Constanţa au fost organizate 12 acţiuni, fiind aplicate 361 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 74.095 lei.

În perioada 20-21.04.2013, poliţiştii din Ovidiu, în colaborare cu poliţişti comunitari, au organizat şi executat o acţiune pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea şi combaterea actelor cu violenţă şi a consumului de băuturi alcoolice în localurile de alimentaţie publică.
Cu această ocazie au fost verificate 13 unităţi de alimentaţie publică, 2 locuri de cazare în comun, legitimate 13 persoane, aplicate 7 sancţiuni contarvenţionale în valoare de 1.180 lei.

Exemple:

  • M. D. T., de 17 ani, din localitatea Culmea a fost sancţionat conform Legii 61/1991 art. 3 pct.13, cu suma de 400 lei.
  • I. Viorel, din orasul Ovidiu A fost sanctionat conform Legii 61/1991 art. 3 pct.1, cu suma de 500 lei.
La data de 21aprilie a.c., între orele 09.00-11.00, respectiv 16.00-18.00 poliţiştii Secţiei 5 au executat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii nr.61/1991.
Cu această ocazie s-a acţionat în 6 zone de pe raza de competenţă, au fost verificate 5 unităţi de alimentaţie publică, legitimate 14 persoane, aplicate 2 sancţiuni contarvenţionale în valoare de 150 lei.

În perioada 20- 21 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 9 Rurală Topraisar în colaborare cu poliţiştii din Negru Vodă au executat o acţiuni pe linia prevenirii actelor comise cu violenţă, furturilor de animale şi pe linie de circulaţie.

Cu această ocazie au fost verificate 6 unităţi de alimentaţie publică, 45 de autoturisme, 1 certificat şi 1 plăcuţă de înmatriculare reţinute, legitimate 84 persoane, aplicate 20 sancţiuni contarvenţionale în valoare totală de 3.900 lei.

La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii din Năvodari au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din societăţi comerciale.

Cu această ocazie au fost verificate 2 societăţi comerciale, 3 autoturisme, legitimate 15 persoane, aplicate 2 sancţiuni contarvenţionale în valoare totală de 2.000 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 100 lei.

La data de 21 aprilie a.c., între orele 18.00-20.00, poliţiştii Secţiei 3, în colaborare cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa, au organizat şi executat o acţiune, pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice.
Cu această ocazie s-a acţionat în 4 zone de pe raza de competenţă, au fost legitimate 14 persoane, aplicate 4 sancţiuni contarvenţionale în valoare de 400 lei.

În noaptea de 21/22 aprilie a.c., între orele 23.00-04.00, poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de animale şi păsări.
Cu această ocazie s-a acţionat în 3 zone de pe raza de competenţă, au fost legitimate 6 persoane, aplicate 1 sancţiune contarvenţională în valoare de 100 lei.

La data de 21 aprilie a.c., între orele 10.00-13.30 şi 18.30-20.30 poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia asigurării ordinii şi siguranţei publice.
Cu această ocazie s-a acţionat în 3 zone de pe raza de competenţă, au fost legitimate 14 persoane, aplicate 3 sancţiuni contarvenţionale în valoare de 600 lei.

În perioada 15.04.2013-21.04.2013, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care nu respectă normele legale referitoare la viteză.
Cu această ocazie au fost aplicate 288 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 56.850 lei.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1793

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 7964

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 518

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6406

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 515

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 524

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3771

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 611

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1038

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2671

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3661

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 441

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1138

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 986

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 669