Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni

interval orar 16.00-19.00 - Secţia 3 Poliţie - acţiune pe linia menţinerii ordinii publice, în zona adiacentă Gării CFR Constanţa.
                   
La nivelul judeţului au fost organizate 8 acţiuni, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de  9.900  lei.

Pe linie de investigaţii criminale

În noaptea de 29/30.04.2013, între orele 23.30/04.00, poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de animale şi păsări, legitimând cu această ocazie 6 persoane şi aplicând o sancţiune contravenţională în valoare de 100 lei.
           La data de 30.04.2013, între orele 09.00–11.00, poliţiştii Secţiei 4 au organizat şi executat o acţiune, pentru prevenirea si combaterea furturilor de animale, legitimând 11 persoane, consiliind 4 crescători de animale ale căror microferme au fost verificate, înmânând materiale preventive şi atenţionând totodată 4 persoane.
     La data de 30.04.2013, între orele 18.00-20.00, poliţiştii Secţiei 4, au organizat şi executat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise prin violenţă, controlând 4 localuri publice, legitimând 23 de persoane şi înmânând  materiale preventive.
La data de 30.04.2013, între orele 10.00-12.00 şi 16.00-19.00, poliţiştii Secţiei 5 Compartimentele Proximitate şi Siguranţă Publică, au organizat o acţiune, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale, precum şi pentru verificarea legalităţii sacrificării şi comercializării animalelor, în zona pieţelor agroalimentare, ocazie cu care au acţionat în 4 pieţe agroalimentare, verificând 2 autoturisme, legitimând 10 persoane, una dintre acestea fiind sancţionată contravenţională cu amendă în valoare de 100 lei.

Pe linie de ordine publică

La data de 30.04.2013, între orele 17.00-19.00, poliţiştii Secţiei 3, au organizat şi executat o acţiune, pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice în zona Gării CFR Constanţa, ocazie cu care au legitimat 15 persoane, atenţionând 6 dintre acestea şi aplicând 4 amenzi contravenţionale în valoare de 4.300 lei.
Totodată au fost confiscate 23 pachete ţigări în valoare de 230 lei.
La data de 30.04.2013, între orele 14.00-15.30, poliţiştii Secţiei 4, au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe linia combaterii parazitismului social, ocazie cu care au fost legitimate 4 persoane, atenţionate 2 şi sancţionată cu avertisment una dintre acestea.

La data de 30.04.2013, între orele 19.00-21.00, poliţiştii Secţiei 3, au organizat şi executat o acţiune, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, ocazie cu care au fost legitimate 15 persoane, atenţionate 6 şi sancţionate contravenţional 4, cu amenzi în valoare totală de 400 lei.

Pe linie de investigare a fraudelor

La data de 30.04.2013, între orele 09.00-12.00 şi 16.00-18.30, poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe linia combaterii unor activităţi comerciale ilicite, legitimând 15 persoane şi aplicând 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5000 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 394

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5656

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 508

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 511

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3758

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 604

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1025

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2651

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3644

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 436

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1116

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 979

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 663

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5269

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1190