ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE PE LITORALUL ROMÂNESC

Îndeplinirea măsurilor şi executarea activităţilor pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în localităţile şi zonele turistice de pe litoralul Mării Negre este asigurată de către poliţiştii constănţeni, cu sprijinul celorlalte structuri implicate, conform competenţelor legale.
Efectivele implicate acţionează pentru asigurarea climatului de normalitate, prin eficientizarea măsurilor realizate, aplicarea unor noi forme şi procedee operaţionale, intensificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, creşterea capacităţii de acţiune şi adaptarea la cerinţele standardelor europene, urmărindu-se prioritar îndeplinirea următoarelor obiective: asigurarea prezenţei active, la vedere, a efectivelor de siguranţă publică, transmiterea către turişti, prin diverse modalităţi, a unor recomandări cu caracter preventiv în vederea reducerii riscului de victimizare al acestora şi de implicare în activităţi infracţionale, atragerea localnicilor şi turiştilor în sprijinul forţelor de poliţie prin amplificarea relaţiilor de colaborare, creşterea aportului acestora în activitatea de prevenire a faptelor antisociale, planificarea şi adoptarea unor măsuri eficiente de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat și soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale.
Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanţa au defăşurat o activitate de informare a turiştilor aflaţi pe litoral, în zona Cazino Mamaia, cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor specifice sezonului estival.
 
Recomandări
 
Când ajungeți la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate , nu lăsaţi pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.), păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, locul în care aţi lăsat bunurile personale (şezlongul/prosopul/cearceaful).
Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv, nu lăsaţi în interiorul maşinii bunuri de valoare (bagaje, poşete, obiecte de îmbrăcăminte, casetofoane, aparate foto, telefoane mobile etc.). Acestea sunt tentante pentru hoţi.
 
Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, pe plajă, în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să se rătăcească ori să se accidentez.
 Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor. Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.
Nu mergeţi pe plajă sau la piscină cu bijuterii ! Puteţi fi uşor deposedaţi de ele .
Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine) pentru că puteţi fi cu uşurinţă ţinta unei tâhării.
 
Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor, apelaţi 112!
 
POLIȚIȘTII CONSTĂNȚENI VĂ DORESC O VACANŢĂ PLĂCUTĂ!

 
 
COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 310

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 406

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 479

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 554

Activități de prevenție a delincvenței juvenile și a consumului de substanțe interzise în licee, în muncipiul Constanța

14 Mar 2024 608

Poliția și școlile din Constanța, împreună împotriva bullying-ului și a consumului de droguri

24 Feb 2024 749

Activități preventive desfășurate de polițiștii din Constanța

15 Feb 2024 705

Activități preventive desfășurate de polițiștii din Constanța în unitățile de învățământ

14 Feb 2024 477

Acțiuni ale polițiștilor în apropierea școlilor din județul Constanța

11 Jan 2024 645

Mii de unități de cazare din județul Constanța, exceptate de la obligativitatea autorizării la securitate la incendiu (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1168

IPJ Constanța Activități preventive în Ovidiu și Ghindărești

07 Jan 2024 747

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție ale polițiștilor în centrele de plasament din municipiu

28 Dec 2023 668

Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști

22 Dec 2023 837

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată unde au avut loc

15 Dec 2023 838

Activități preventive desfășurate de polițiștii din Constanța

08 Dec 2023 783