Buletin de presa IPJ

La data de 07.12.2013, ora 08.30 Poliţiştii din Cernavodă a fost sesizaţi prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat, din Cernavodă, cu privire la faptul că, în incinta unui club din localitate, cartier Columbia are loc un scandal.
  Cu ocazia deplasării organelor de poliţie la faţa locului şi a primelor cercetări efectuate s-a stabilit faptul că, într-un separeu din incinta clubului, în noaptea de 06/07.12.2013, patru tineri au participat la mai multe partide de jocuri de noroc (barbut), în timp ce alţi prieteni doar priveau.
              În jurul orei 07.00, pe fondul unor neînţelegeri legate de câştigul unei sume de bani (10.000 lei) de către doi dintre jucători, P. Nicolae în vârstă de 35 ani i-a agresat fizic cerându-le să scoată banii din buzunare, la acţiune participând şi I. Ciprian, de 29 de ani, care i-a lovit pe cei doi, astfel că banii au căzut pe podea şi au fost luaţi de către agresori.
              Oamenii legii i-au depistat pe suspecţi, iar faţă de I. Ciprian s-a luat iniţial măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar la data de 10.12.2013 acesta a fost prezentat Judecătoriei Medgidia, instanţă ce a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Faţă de P. Nicolae, procurorul de caz a dispus cercetarea în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii aceleiaşi infracţiuni.
 
La data de 10.12.2013, ora 11.30, poliţiştii din localitatea Valu lui Traian au depistat doi tineri în timp ce sustrăgeau mai multe obiecte metalice (echipamente) dintr-o brutărie dezafectată.
La vederea oamenilor legii, cei doi suspecţi au încercat să fugă moment în care unul dintre agenţii de poliţie, după efectuarea somaţiei regulamentare a folosit armamentul din dotare executând un foc de avertisment în plan vertical şi reuşind prinderea unuia dintre suspecţi.
Cel în cauză a fost condus la sediul Postului de Poliţie Valu lui Traian în vederea continuări cercetărilor, iar din investigaţii s-a stabilit şi identitatea celui de-al doilea suspect.
În urma folosiri armamentului nu au fost înregistrate victime omeneşti sau pagube materiale.
Cercetările continuă cu cei doi suspecţi în stare de libertate.
 
La data de 10.12.2013, poliţiştii din Lumina i-au depistat pe strada Mare, din localitate pe C. FLORIN, de 27 ani, P. ALEXANDRU de 20 ani şi T. LIVIU de 35 ani, persoane care posedau mandate de executare a pedepsei închisorii (3,5 ani fiecare) pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, mandate emise de Judecătoria Constanţa la data de 09.12.2013.
Reamintim că, fapta a fost comisă în noaptea de 25/26 ianuarie 2013, când cei 3, împreună cu alte 8 persoane, având feţele acoperite, au imobilizat agentul de pază al unei societăţi comerciale deposedându-l de telefonul mobil şi lanternă, totodată, încercând să sustragă şi alte bunuri din incinta societăţii.
Beneficiind de sprijinul Secţiei 2 Poliţie Rurale Mihail Kogălniceanu, ceilalţi opt participanţi la comiterea faptei au fost arestaţi în luna aprilie, fiind condamnaţi la pedepse cuprinse între 7 şi 8 ani închisoare.
 

  La data de 10.12.2013, poliţişti din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crucea l-au depistat pe C. CONSTANTIN CĂTĂLIN, de 28 ani, posesor al unui mandat de executare a închisorii emis de Judecătoria Hârșova.
Acesta figura ca urmărit naţional din data de 19.11.2013.
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 281

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 348

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 608

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 437

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 735

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 420

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 464

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 451

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 754

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 699

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 849

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 746

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 962

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 702

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 654