Prevenirea victimizarii minorilor, delincvenţei juvenile şi al traficului de persoane în cadrul programului ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun,,

Poliţiştii s-au deplasat în oraşul Eforie Nord, unde au informat elevii asupra modului în care se pot preveni comportamentele deviante  sau victimizarea

Din cauza faptului că există pericolul ca, în rândul elevilor socializarea inadecvată, ori alegerea unui anturaj greşit, să afecteze climatul de siguranţă publică, prin adoptarea de către aceştia a unui comportament deviant, în cadrul programelor de prevenire a criminalităţii ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, siguranţa elevilor este una din priorităţile principale.
Astfel, la data de 4 aprilie a.c., poliţiştii au informat elevii Şcolii Gimnaziale nr.1, din localitatea Eforie Nord, cu privire la modul cum pot preveni un comportament delincvent, violent.
De asemenea, pentru prevenirea victimizării elevilor, poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa, în cadrul activităţii preventive din data de 04.04.2013, au oferit o serie de materiale informativ-preventive, şi au vizionat filme educative, în incinta unităţii de învăţământ din Eforie Nord.
Pe acest fond informativ-preventiv s-au purtat discuţii cu elevii, şi profesorii acestora, în vederea prevenirii diferitelor fapte antisociale.  Cu părinţii acestora s-a discutat în vederea asigurării unui proces de relaţionare afectiv pentru prevenirea diferitelor fapte antisociale.
Deoarece influenţa anturajului, teribilismul şi uneori spiritul aventurier, perceperea eronată a valorilor sociale, comunicarea deficitară cu membrii familiei duc cu uşurinţă la un comportament atipic, perturbând dezvoltarea minorilor.
Reamintim că săptămâna 1-5 aprilie a.c. este dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, desfăşurat în baza proiectului „Săptămâna altfel”, derulat de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
O componentă importantă a acestei campanii o reprezintă informarea populaţiei, întrucât cunoaşterea câtorva măsuri de protecţie ar putea duce la diminuarea numărului de victime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 192

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 405

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 359

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 482

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 441

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 283

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 465

ISU IașiMăsuri de prevenire a incendiilor cu ocazia Floriilor, premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale

23 Apr 2024 281

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 352

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 798

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 486

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 483

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 464

ITM Constanța Concursul național „Știu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii” (FOTO)

10 Apr 2024 422

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 537