Vacanţa elevilor este la final. Poliţiştii continuă activităţile de prevenire a criminalităţii

Având în vedere că în perioada 8-12 aprilie 2013 elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii s-au aflat în vacanţa de primăvară, poliţiştii Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa au continuat activităţile cu caracter preventiv, aflate în derulare încă de la începutul anului, alături de poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii Serviciului Rutier.
Cu această ocazie au desfăşurat sesiuni informativ preventive, atât în rândul elevilor cât şi al părinţilor şi profesorilor, în cadrul campaniei intitulată „Împreună pentru siguranţa copiilor”. Această campanie iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Centrul Român pentru Copiii Dispăruţi şi Abuzaţi Sexual „Focus”, se desfăşoară în perioada 1 aprilie – 15 iunie 2013, la nivelul judeţului Constanţa şi are drept scop promovarea modalităţilor de prevenire şi intervenţie în cazul dispariţiei de copii.
Activităţile constau în sesiuni de informare în rândul elevilor din clasele I-V, părinţilor şi profesorilor acestora, precum şi promovarea în mass-media locală a unor materiale video, specifice prevenirii dispariţiilor de minori, cu sprijinul şi în colaborare cu reprezentanţii Autorităţii de Ordine Publică Constanţa.
De asemenea, tot cu acest prilej, se doreşte promovarea numărului european pentru dispariţii de copii – 116.000.
           În acest context, poliţiştii Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au organizat în aceste zile activităţi informativ-preventive în zonele intens circulate, cum ar fi : Autogara Sud Constanţa, Tomis Mall şi City Mall şi Autogara Mangalia.
Câteva sfaturi adresate copiilor/elevilor, pentru prevenirea victimizării acestora:

- Să nu dea relaţii prin telefon persoanelor necunoscute cu privire la programul de serviciu al părinţilor;
- Să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane;
- Dacă sunt la joacă sau în drum spre casă şi sunt acostaţi de persoane necunoscute, să nu-i invite în nici un caz în locuinţă, refuzându-i politicos şi ulterior să povestească toate detaliile părinţilor;
- Să nu intre în relaţii cu persoane necunoscute şi să nu primească daruri de la acestea;
- Să nu accepte invitaţia de a urca în maşina persoanelor necunoscute;
- Să-şi aleagă cu atenţie persoanele cu care se împrietenesc;
- Să nu se afişeze cu telefoanele mobile în mod ostentativ, iar în mijloacele de transport în comun să manifeste atenţie obiectelor personale;
- Să fie întotdeauna prudenţi şi să aibă încredere în poliţişti, cărora trebuie să li se adreseze ori de câte ori se află în dificultate ori dacă au nevoie de un sfat.

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe date despre acea persoană!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 478

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6059

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 513

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 512

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3765

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 606

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1028

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2655

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3650

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 438

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1120

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 980

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 664

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5365

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1194